Live

Guvernul a trimis la Parlament proiectul privind alegerea primarilor în două tururi. Liberalii vor să împiedice turismul electoral

Data publicării:
Foto: arhivă gov.ro

Proiectul de lege pentru care Guvernul a decis săptămână trecută să își angajeze răspunderea a fost trimis Parlamentului. Urmează ca președintele să ceară legislativului să se reunească într-o sesiune extraordinară pentru a fi stabilit calendarul asumării. Conform proiectului de lege, primarii vor fi aleși din două tururi de scrutin dacă nu obține niciun candidat în primul tur 50%+1 din voturile exprimate. De asemenea, cresc șansele candidaților independenți să poate intra în competiția electorală.

„Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul comunelor cu mai puțin de 500 de locuitori, pentru fiecare candidat la funcţia de primar şi listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 10% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează”, se arată în proiectul de lege. 

Guvernul vrea să împiedice și turismul electoral, astfel în proiectul de lege este cuprinsă o prevedere ca toți cei care își schimbă domiciliul sau reședința cu 90 de zile înainte de ziua alegerilor nu vor putea vota la noua adresă.

„Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară”, scrie în proiect.

În legea trimisă la Parlament, guvernul precizează că turul al doilea ar urma să fie organizat la două săptămâni distanță de primul tur de scrutin.

Ludovic Orban a explicat de ce a ales ca Guvernul să își asume răspunderea pentru legea care prevede alegerea primarilor în două tururi, în detrimentul unei ordonanțe de urgență. „Nu cred că este normal să modifici prin ordonanță de urgență regimul electoral. Angajarea răspunderii este o variantă mult mai democratică”, a declarat săptămâna trecută premierul. Orban a spus că astfel se „dă posibilitatea celor care nu sunt de acord cu proiectul de act normativ să depună moțiune de cenzură și să împiedice adoptarea proiectului de lege”.

Proiectul de lege poate fi consultat aici

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu. Se vor da deduceri

Guvernul a aprobat conectarea la internet de mare viteză și 5G pentru 1000 de localități

Guvernul alocă bani pentru stabilizarea solului în orașul Slănic. Ciolacu: E o problemă de siguranţă a locuitorilor

Partenerii noștri