Live

Prefectul de Argeș are în vedere închiderea unor localităţi din județ: "Vom permanentiza prezența armatei"

Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, anunţă înăsprirea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus în zona municipiului Câmpulung Muscel, unde regulile deja stabilite nu sunt respectate, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Instituţia Prefectului Argeş, se are în vedere inclusiv închiderea unor localităţi şi introducerea obligativităţii de a purta mască de protecţie.

"Din investigaţiile realizate, precum şi în urma analizei măsurilor impuse în zonă, constat că unele dintre regulile care au fost deseori prezentate în spaţiul public (...) nu sunt respectate. Atenţionez asupra faptului că, în funcţie de evoluţia cazurilor suspecte şi pozitive din zona Câmpulung, voi dispune cele mai dure măsuri care se impun in vederea prevenirii răspândirii COVID-19. Vom închide localităţile, vom permanentiza prezenţa poliţiei, jandarmeriei şi a armatei, vom introduce obligativitatea purtării măştilor de protecţie pentru fiecare cetăţean şi vom aplica amenzile maxime prevăzute de lege, dacă se va impune", a declarat prefectul, potrivit comunicatului.

Oficialul le-a reamintit autorităţilor locale trebuie să îşi facă datoria şi să verifice permanent modul în care cetăţenii respectă regulile privind izolarea, circulaţia în localitate şi adunările publice sau private, inclusiv cele de cult.

"De asemenea, poliţia locală şi poliţia naţională trebuie să fie prezente permanent pe stradă, să patruleze în zonele cu persoane izolate la domiciliu, să se asigure că sunt respectate regulile.Din păcate, tocmai în zona amintită se pare că aceste reguli nu sunt respectate, motiv pentru care virusul are o răspândire mai mare decât în mod normal", a mai spus Emanuel Soare.

El le-a atras atenţia managerilor spitalelor din zonă că au responsabilitatea de a informa personalul medical cu privire la regulile şi procedurile care trebuie respectate în abordarea relaţiei cu pacienţii, de a verifica dacă personalul medical poartă echipamente de protecţie şi de a asigura procurarea echipamentelor şi medicamentelor necesare.

Prefectul judeţului Argeş a dispus deja, duminică, suplimentarea patrulelor în municipiul Câmpulung Muscel şi în comuna învecinată Godeni, localităţi în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de COVID-19.

"Pentru că există îngrijorări pentru zona de nord a judeţului, prefectul Emanuel Soare a transmis Primăriei municipiului Câmpulung şi Primăriei Godeni să întrunească, luni, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă. Acestea vor evalua situaţia şi vor transmite către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă propunerile de măsuri suplimentare, dacă acestea se impun. Deocamdată, prefectul a dispus mai multe patrule în zonă, pentru ca cetăţenii să respecte prevederile ordonanţelor militare", se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului Argeş.

Emanuel Soare a precizat că, în urma analizei solicitărilor celor două comitete locale pentru situaţii de urgenţă, se va putea solicita închiderea localităţii respective în cazul în care CJSU Argeş va considera că sunt îndeplinite condiţiile.

Până duminică, în judeţul Argeş au fost diagnosticate cu COVID-19 25 de persoane, iar patru au fost declarate vindecate. De asemenea, se aflau în carantină instituţionalizată 532 de persoane.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Ce a spus Anamaria Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a fost pus sub urmărire penală și s-a numit ”victimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un urmărit internaţional, prins în județul Argeș după ce a alimentat la benzinărie o mașină furată şi a plecat fără să plătească

Ciolacu: Gabriela Firea nu a avut nicio treabă cu azilele groazei. S-a clocit şi s-a organizat tot acel atac

Ciolacu: Faptul că lună de lună inflaţia e pe trend descendent, chiar accelerat, personal îmi arată clar că suntem pe drumul corect

Liberalii din Argeș acuză PSD de ipocrizie: „Mihai Georgescu este candidatul preferat al lui Ion Mînzînă la primăria Călinești”

Partenerii noștri