Live

Video Primele imagini cu criminalul de la Săpoca

Data actualizării: Data publicării:

Au apărut primele imagini cu criminalul de la Spitalul de psihiatrie Săpoca, din Buzău. Cadrele au fost surprinse în momentul în care bărbatul a fost escortat de polițiști și dus în fața medicilor legiști.

Specialiștii vor stabili dacă individul a avut discernământ în momentul în care a atacat cele 13 persoane internate în spital, dintre care 5 au murit.

Individul ar urma să fie supus și unor expertize toxicologice amănunțite, deoarece ar exista suspiciunea că nu ar fi primit tratamentul corect în spital, mai exact, că nu i s-ar fi administrat sedative.

Bărbatul de 38 de ani fusese internat din cauza problemelor cu alcoolul.

El are puţine şanse să ajungă la închisoare, dacă expertiza arată că nu a avut discernământ şi că suferă de probleme psihice. Legea spune că trebuie internat şi tratat, apoi lăsat să plece acasă.

Bărbatul nu a putut fi audiat marți de către anchetatori, întrucât a intrat din nou în sevraj. Audierea a fost amânată pentru miercuri.

Citiți și: Criminalul de la Săpoca despre una dintre victime: „Am omorât păpușa”. Stativul, uitat în cameră

Sorina Pintea: Suspiciunea mea este că agresorul de la Săpoca a fost deranjat de prezența pacientului pus în același pat cu el

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bărbatul care a omorât şapte oameni la Spitalul Săpoca poate scăpa de pedeapsă: Nu avea discernământ

Record de pacienţi alcoolici la Institutul de Psihiatrie Socola. Cât durează tratarea stării de sevraj

Încă un deces în cazul crimelor de la Spitalul Săpoca: Șase morți. Noi informații despre cei șapte răniți

Agresorul de la Spitalul din Săpoca nu a putut fi audiat, pentru că a intrat din nou în sevraj

Partenerii noștri