Live

Rafila a trimis Corpul de Control la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Colegiul Medicilor participă la anchetă

Data publicării:
Anchetă la Spitalul Pantelimon după o serie de decese la secția ATI. Foto: Facebook

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va merge vineri dimineață la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, unde 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa în urma administrării incorecte a unei substanţe, a anunțat joi ministrul Alexandru Rafila. El a precizat că echipa de control de la Ministerul Sănătăţii va fi însoţită de un reprezentant al Colegiului Medicilor. De asemenea, Rafila a menţionat că şi managerul unităţii medicale a dispus o anchetă în acest caz.

„În cursul zilei de astăzi a apărut în presă un articol care menţiona faptul că a existat o reclamaţie care a adus în atenţia publicului o serie de morţi suspecte la Spitalul Clinic de Urgenţă «Sfântul Pantelimon» din Bucureşti, în secţia de ATI, circa 20 de persoane. Ulterior am văzut şi documentul care a fost înaintat conducerii spitalului de directorul de îngrijiri. Directorul de îngrijiri era în concediu de odihnă şi ar fi fost sesizat de o asistentă, nu cunoaşteam numele acelei asistente, de la secţia de ATI, care a menţionat că medicii de acolo ar fi administrat incorect o anumită substanţă medicamentoasă, lucru care s-a soldat cu circa 20 de decese”, a declarat Alexandru Rafila, joi seară, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit News.ro.

El a anunţat ce se va întâmpla mai departe în legătură cu această situaţie.

„Mâine dimineaţă Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va fi prezent acolo. De asemenea, am rugat ca un reprezentant al Colegiului Medicilor, pentru că discutăm o problemă de jurisdicţie profesională, responsabilitatea revine Colegiului Medicilor din Bucureşti de data aceasta, un profesor reputat va sosi împreună cu echipa de control de la Ministerul Sănătăţii. În plus, în spital, managerul a dispus o anchetă internă cu medici din alte secţii, care evaluează situaţia, dacă are legătură cu realitatea. Până la momentul de faţă nu putem să avem niciun fel de comentariu pentru că discutăm de o decizie medicală, or deciziile medicale şi responsabilitatea pentru ele aparţin medicilor, astfel de sesizări în care nu avem nici măcar numele persoanei care a făcut această sesizare până la urmă, nu putem să facem altceva decât să le investigăm. Dacă acest caz a fost adus în atenţia parchetelor, organelor de urmărire penală, cu atât mai bine, ancheta va fi cu atât mai completă. Noi putem să facem o anchetă de natură administrativă, de natură profesională Colegiul Medicilor şi orice fel de concluzie care naşte suspiciuni referitoare la un tratament incorect acordat acestor pacienţi va fi sesizată instituţiilor abilitate”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Colegiul Medicilor participă la anchetă

Conducerea Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Capitală a anunţă că a deschis o anchetă internă, după ce directoarea de îngrijiri a unităţii sanitare a reclamat că 20 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit, în decurs de patru zile, din cauză că unii dintre medici ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care nevoie de acest medicament.

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) s-a autosesizat, de asemenea, și „a demarat cercetarea coordonată de Departamentul de Jurisdicție Profesională în situația semnalată la Spitalul Clinic de Urgență «Sfântul Pantelimon» din București. CMMB va oferi sprijin în demersurile inițiate de Ministerul Sănătății în acest caz”, potrivit unui comunicat al Colegiului.

Citește și: EXCLUSIV Rafila, despre cazul morților suspecte de la spitalul Sf. Pantelimon: Acuzațiile sunt neasumate, să nu tragem concluzii pripite

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Florin Piersic a început să facă primele mișcări după operație. Ce spun medicii despre starea sa de sănătate

Rafila: Starea lui Florin Piersic este stabilă în momentul acesta. Nu e vorba de o infecție dobândită în spitale

Rafila, despre scandalul Pantelimon: E de nepermis să compromiți medici pentru mize personale. Colegiul Medicilor să ia măsuri

Colegiul Medicilor, despre decesele de la Spitalul Pantelimon: Niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere sau act deliberat

Partenerii noștri