Fără dosare penale după reclamaţiile de malpraxis, pacienţii să poată cere doar daune morale (propunere)
Reclamațiile de malpraxis depuse de pacienți nu ar mai trebui să ducă automat la deschiderea de dosare penale. Este propunerea pe care o face unul dintre candidaţii la conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din București. Acesta spune că, de teama anchetelor, unii medici se feresc să opereze cazuri complicate.
Ce a găsit Corpul de Control la Spitalul Pantelimon
Dorel Săndesc, despre scandalul de la Pantelimon
Temperaturile de vară au dus la apariția căpușelor. Ce recomandă medicii
Anchetă pentru omor la Spitalul Bacău
Tatăl unui bebeluș omorât de nosocomiale în spital face mărturii tulburătoare
Pacienţi trimişi la cabinete private pentru că medicii nu vor să lucreze în ambulatoriu
Protest al medicilor în București
„Copilul-miracol”. Povestea impresionantă a unui bebeluș
Medici reținuți pentru controale fictive pentru permis
Anul trecut 112 medici au fost reclamaţi de pacienţi la Colegiul Medicilor pentru posibile cazuri de malpraxis, 100 au şi fost sancţionaţi începând cu mustrare până la ridicarea dreptului de practică.
Pentru ca plângerile pacienţilor să nu se transforme în dosare penale, prorectorul de la Medicină Viorel Jinga vrea să depună un proiect de lege. Dacă va fi aprobat, pacienţii vor putea doar să ceară daune morale într-un proces civil, iar doctorii vor fi pedepsiți doar de Colegiul Medicilor, nu de Justiție ca acum.
Viorel Jinga, prorector UMF Bucureşti: „Anumite probleme de jurisdicţie trebuie stabilite inclusiv legea malpraxisului şi să iasă din sfera penalului o acţiune medicală”.
Reprezentantul unei asociaţii de pacienţi atrage însă atenţia că nu toate cazurile pot fi scoase cu vătămări grave ale pacientului sau cu pierderea vieţii.
Vasile Barbu, preşedinte al Asociaţiei Pacienţilor: „Aici codul penal are o prevedere foarte clară”.
Medicii sunt de acord însă cu propunerea candidatului la conducerea Universității de Medicină București.
Octav Ginghină, medic chirurg: „(O astfel de propunere – nr.) dă doctorilor posibilitatea de a înfrunta cazuri mai grele, de a accepta cazuri mai grele. Este tentaţia aceea de a face o medicină defensivă şi aici lucrurile ar fi în defavoarea pacientului”.
Dan Mischianu, şeful secţiei de Urologie a Spitalului Militar: „Eu însumi, după o practică de 40 de ani de medicină, într-adevăr anlizez mai bine cazurile dacă rata este mai mare de insucces şi dacă îmi dau seama că posibilităţile spitalului sunt depăşite”.
România are acum un deficit de 25.000 de medici.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News