Live

Exclusiv Mărturia primului medic din Iași care va fi vaccinat împotriva COVID: Vaccinarea este gândită foarte bine, cuprinde trei părți

Data actualizării: Data publicării:
Dr. Florin Roșu, șeful secției ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Foto: arhivă personală

În spitale se fac deja pregătiri și simulări, în așteptarea începerii campaniei de vaccinare, care va avea startul pe 27 decembrie, simultan în toate țările din UE. Majoritatea medicilor de la Spitalele de Boli Infecțioase din Iași și Timișoara vor fi vaccinați împotriva COVID-19, în prima etapă a campaniei.

Florin Roșu, de șeful secției ATI la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași: „Vaccinul va ajunge mâine dimineață, iar la ora 9:00 voi fi primul cadru medical din Iași vaccinat cu noul vaccin. Vaccinarea este gândită foarte bine, ea cuprinde trei părți: în prima cameră se va face un examen clinic al viitorului vaccinat, un coleg de-al meu îmi va face un examen clinic serios și important. În a doua cameră se va realiza vaccinarea propriu-zisă, iar în a treia cameră voi fi ținut sub observație între 15 până la 30 de minute. În momentul de față avem înscriși pe listă 260 de cadre medicale din 280.” 

Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara: „Marea majoritate au acceptat să se vaccineze. Foarte puțini au dorit să nu se vaccineze în această tură. 90 la sută se vaccinează și 10 la sută nu. Sun 450 de doze pe care le primim, sunt 433 sau 434 de persoane care se vor vaccina. Este un moment istoric, pentru că am primit arma cu care putem învinge acest virus, pentru că noi suntem în război cu virusul, și este cea mai eficientă armă de a câștiga războiul și de a limita numărul de infecții. De aceea e foarte important ca românii să înțeleagă că e șansa noastră de a câștiga războiul și nu avem voie să o ratăm.”

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Tânără de 17 ani, decedată în urma unui accident rutier. Șoferul vinovat avea permisul de doar 4 zile

Momentul în care o femeie scapă cu viață după ce trece în grabă prin fața unui TIR, în Iași

Apartamentele noi s-au scumpit cel mai mult în Bucureşti, dar prețurile din Capitală rămân sub cele din Cluj, Brașov sau Timișoara

Grindină în Sinaia și inundații în județul Iași. Pompierii au intervenit pentru a îndepărta apa de pe DN1

Partenerii noștri