Live

Șase pistoale și trei puști, plus muniție, găsite în casa unei femei de 75 de ani din Timișoara

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Poliţiştii şi procurorii au făcut 11 percheziţii într-un dosar de camătă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În casa unei femei de 75 de ani, anchetatorii au găsit mai multe arme şi muniţie, iar fiul ei este acuzat de camătă şi de ameninţarea celor care nu plăteau. O tânără de 29 de ani, care încasa datoriile, a fost reţinută.

”Ieri, 11 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj – Biroul de Ordine Publică şi Compartimentul Proximitate, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat 7 percheziţii domiciliare şi 4 percheziţii ale unor autoturisme, în municipiul Lugoj, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de camătă, complicitate la infracţiunea de camătă, precum şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, anunţă, luni, IPJ Timiş.

Sursa citată a precizat că, începând cu anul 2022 şi până în prezent, un bărbat, de 44 de ani şi o tânără, de 29 de ani, ar fi acordat împrumuturi, percepând dobânzi şi garanţii în diverse obiecte de valoare pentru a acoperii sumele împrumutate, realizând astfel profituri ilicite, scrie News.ro

”În anumite situaţii, pentru recuperarea sumelor de bani împrumutate, bărbatul ar fi recurs la acte de constrângere asupra persoanelor îndatorate. Totodată, sumele de bani şi dobânzile aferente ar fi fost primite de tânără. De asemenea, la domiciliul unei femei, de 75 de ani, (mama bărbatului) au fost descoperite mai multe arme şi muniţia aferentă acestora”, a mai transmis sursa citată.

La percheziţii s-au găsit 4 pistoale, o puşcă, calibru 44 mm, 2 puşti de vânătoare cu glonţ, 2 pistoale, unul având încărcător în interiorul căruia au fost găsite 6 cartuşe calibru 6,35 mm, 1 pistol cu butuc, în orificiile căruia s-au găsit 5 cartuşe cu glonţ calibru 7,65 mm, dar şi muniţie.

”De asemenea, au mai fost descoperite şi ridicate 9 contracte de împrumut, mai multe înscrisuri şi mijloace electronice de comunicare şi stocare, care pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal, precum şi 55.156 de lei, 4.435 de euro şi 949 de dolari”, au mai transmis anchetatorii.

Cele două femei au fost reţinute.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer care a tras cu un pistol de airsoft asupra altui bărbat a fost reținut, alături de două tinere care au mințit pentru el

Mascații au intrat în forță peste mai mulți cămătari care au terorizat și șantajat persoane cărora le-au împrumutat bani

Un elev din Lupeni a cumpărat de pe internet un pistol și s-a dus cu el la școală. Înainte, l-a probat în curtea casei

Un elev de liceu a fost prins cu un pistol cu gaz şi proiectile, ascunse în bancă, sub cărţi. Explicația dată poliţiştilor

Partenerii noștri