Live

România are circa 40.000 de copii crescuţi în sistemul de protecţie socială. Dintre aceștia, doar puțin peste 7.000 pot fi adoptați

Data publicării:
România are circa 40.000 de copii crescuţi în sistemul de protecţie socială. Foto: Shutterstock

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, afirmă că în România există aproximativ 40.000 de copii care se află în sistemul de asistenţă şi protecţie socială, iar dintre aceştia mai puţin de un sfert sunt adoptabili. În cursul anului trecut, în România au fost adoptaţi 1.377 de copii. Ministrul anunţă punerea în transparenţă decizională a unei hotărâri de Guvern prin care vor fi înăsprite condiţiile pentru asistenţii maternali, după ce au fost constatate cazuri în care aceştia au preluat copii în îngrijire doar pentru bani, fără a se ocupa de cei mici.

”Aproximativ 40.000 de copii avem, în momentul de faţă, în sistemul de protecţie, ceea ce înseamnă aproximativ 30.000 de copii la asistenţii maternali şi diferenţa de 10.000 în căsuţe familiale. După recomandările Uniunii Europene, România deja avea un termen de a închide toate acele orfelinate cu mulţi copii şi să rămânem pe numărul de 12 sau apartamente familiale, pe numărul de 6. Din păcate, birocraţia a blocat anumite judeţe ca în momentul de faţă să fie respectat acest termen, dar toţi preşedinţii de Consilii Judeţene îşi dau toată silinţa să implementeze. Deci, cu toate că avem acest număr de aproximativ 40.000 de copii în sistemul de asistenţă şi protecţie socială, avem în momentul de faţă, anul 2023, 1.377 de copii adoptaţi şi adoptabili, în 2023, 7.057”, a declarat Natalia Intotero, marţi seară, la Euronews România, potrivit News.ro.

Ea a precizat că un copil este declarat adoptabil în urma unei sentinţe judecătoreşti definitive, arătând că sunt cazuri de copii ai căror părinţi sunt în închisoare, dar care îşi pot prelua copiii în familie după ispăşirea pedepselor.

”Nu vreau să vă ascund faptul că legislaţia poate să fie îmbunătăţită. Din acest punct de vedere am demarat deja şi cred că în cursul zilei de mâine (miercuri – nr.) sau cel târziu poimâine vom pune în transparenţă Hotărârea de Guvern prin care încercăm să aducem modificări la modalitatea de a da un copil unui asistent maternal. Am avut cazuri, din păcate, de asistenţi maternali care i-au luat pe aceşti copii doar pentru un venit şi nu s-au ocupat aşa cum ar fi trebuit. (...) Vor fi înăsprite condiţiile în care un asistent maternal va lua un copil”, a adăugat ministrul.

Pe lângă copiii care nu pot fi crescuţi de familie, în România mai sunt peste 60.000 de copii lăsaţi acasă de către părinţi plecaţi în străinătate.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

În timp ce statul e blocat în soluții, sute de copii cu malformații cardiace au fost salvați în străinătate: „Ar fi murit în România”

Un cunoscut oraș din Franța le interzice copiilor sub 13 ani să iasă singuri pe stradă noaptea. „La vârsta asta nu gândești prea mult”

Scandal după ce un restaurant le-a cerut părinților să nu-și lase copiii să alerge printre mese: „Mă mir că nu au pus lese la intrare”

Experți din Franța: Copiilor sub 11 ani ar trebui să le fie interzis să aibă un telefon mobil, cei sub 13 ani fără acces la internet

Partenerii noștri