Live

SUA vor trimite în România mai multe avioane F-16 pentru a apăra granița NATO. Anunțul a fost făcut de Blinken

Data actualizării: Data publicării:
SUA vor trimite în România mai multe avioane F16 pentru a apara granița NATO.

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunțat că SUA vor trimite avioane de luptă F-16 pentru a consolida misiunile de poliție aeriană în România, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

Secretarul de stat Antony Blinken a vorbit cu ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, despre ancheta desfășurată de autoritățile din România în cazul resturilor de dronă care au fost găsite pe malul românesc al Dunării, aproape de granița cu Ucraina, anunță Departamentul de Stat, prin purtătorul de cuvânt Matthew Miller.

În acest context, Blinken și Odobescu au discutat și despre securitatea spațiului aerian al României, precum și despre prezența suplimentară a unor aeronave F-16 ale forțelor aeriene ale SUA pentru a consolida misiunea de poliție aeriană a NATO în România.

Blinken a reafirmat sprijinul SUA față de România.

Șefa diplomaţiei române a salutat sprijinul şi solidaritatea SUA şi a Aliaţilor cu România şi a subliniat importanţa menţinerii în atenţia NATO a evoluţiilor din Marea Neagră şi regiune.

„Ministrul Luminiţa Odobescu şi secretarul de stat Blinken s-au referit la importanţa continuării discuţiilor şi coordonării bilaterale pe teme de securitate şi privind agenda curentă a NATO”, a transmis MAE.

Autoritățile din România, în plină anchetă cu privire drona căzută la Ceatalchioi

Drona care a fost găsită la Ceatalchioi nu avea încărcătură explozivă și e posibil să fi fost folosită pentru spionaj, au declarat pentru Digi24.ro surse implicate în ancheta demarată de autoritățile românești.

După primele investigații făcute de specialiștii MApN, ar rezulta că drona a zburat la mică altitudine, motiv pentru care nu a apărut pe radare, și e posibil să fi fost avariată și scăpată de sub control. „A ars doar combustibilul”, susțin sursele citate.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA anunță că mai trimit încă 2 miliarde de dolari Ucrainei, în condițiile în care situația de pe front devine tot mai dificilă

Blinken a îndemnat Ucraina să nu devină ca Rusia: „Asta înseamnă eradicarea flagelului corupţiei odată pentru totdeauna”

VIDEO. Antony Blinken, din nou la Kiev: A cântat la chitară într-un bar și a mâncat pizza alături de Kuleba, într-un restaurant

Blinken a sosit în Ucraina în timp ce armele finanțate de SUA ajung pe linia frontului

Partenerii noștri