Live

Un subofițer MApN s-a spânzurat într-o unitate militară. Acesta avea calificativul „foarte bine” la testele psihologice

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Cristi Vescan

Un militar MApN a fost găsit spânzurat, luni, într-una dintre încăperile din cadrul unității militare din Someșeni, Cluj. Militarul era, conform Ministerului Apărării, apt psihologic și avea calificativul „foarte bine” la testările psihologice la care a fost supus în ultimii șapte ani, informează Agerpres.

„Caporalul a fost găsit spânzurat într-una dintre încăperile din cadrul cazărmii. S-a apelat serviciul 112 şi la echipajul medical din cadrul unităţii, care au încercat manevre de resuscitare, după care s-a declarat decesul militarului”, a declarat ofițerul de relații publice al unității militare, Andreea Onița.

„În ultimii şapte ani, acesta a primit calificativul 'foarte bine', nu ştim ce l-a determinat să recurgă la acest gest tragic. Militarul decedat era operator de tehnică de comunicaţii, centralist”, a spus Oniţa.

Surse militare au declarat, pentru Agerpres, că militarul în cauză a fost declarat apt psihologic la ultima testare, din septembrie 2019, că nu era căsătorit şi că nu a lăsat vreun bilet de adio.

El era angajat în cadrul armatei din 2003 şi avea 42 de ani.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima serie de recrutare pentru Armată din acest an. Cei mai mulţi dintre candidaţi nu au trecut proba fizică și examenul medical

Mai multe drone au zburat deasupra bazei Mihail Kogălniceanu. MApN: „Au fost aplicate contramăsuri de tip război electronic”

Cine pleacă la oaste și ce șanse ai să lupți în prima linie dacă ne pune Putin gând rău și se sună mobilizarea generală

Iohannis cere noi recruți pentru Armată. Exerciţiu de mobilizare în Brăila şi Galaţi: rezerviştii au fost chemaţi la unităţile militare

Partenerii noștri