Live

Un vrâncean adus la Urgențe după ce a fost lovit de mașină a fugit din spital, apoi a fost adus din nou cu ambulanța

Data publicării:
Foto: Alexandru Busca/Inquam Photos

Un bărbat de 38 de ani, care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani, luni, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din municipiul Focşani, a fugit din spital înainte de a putea fi consultat de medici, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.

"Un bărbat de 38 de ani, care a ajuns la UPU Focşani în urma unui accident rutier, a fugit din unitatea medicală înainte să fie consultat de medici. Ulterior, bărbatului i s-a făcut rău şi a fost adus la UPU cu ambulanţa după ce tatăl acestuia a sunat la 112. În prezent, bărbatul este consultat de medici şi va primi îngrijirile medicale de care are nevoie", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma.

Bărbatul a fost victima unui accident rutier, fiind acroşat de un autoturism după ce ar fi traversat strada prin loc nepermis, scrie Agerpres.

"La ora 12,14, dispeceratul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier în Focşani, pe strada Mărăşeşti, unde un pieton a fost acroşat de un autoturism. La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de tip C2 cu medic şi a preluat o victimă conştientă, un bărbat de 38 de ani, cu traumatism cranian deschis şi multiple escoriaţii ale membrelor. Victima a fost transportată la UPU Focşani", a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş.

Poliţiştii urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare din culpă.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O mașină implicată într-un accident rutier în Vrancea a rămas suspendată pe plafonul unui autoturism parcat

Scandal monstru în Vrancea. Fermierii au atacat cu pietre rachetele antigrindină, supărați că nu mai plouă

Un cutremur a avut loc în România, duminică dimineață

Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat trei căţei pe un teren viran

Partenerii noștri