Live

Valoarea unui tichet de masă creşte considerabil. La ce sumă ar putea ajunge în 2020

Data actualizării: Data publicării:

Valoarea unui tichet de masă va creşte de la 15,18 lei la 20 de lei, potrivit unui proiect de lege care a primit raport pozitiv la Comisia de Muncă din Parlament.

Proiectul legislativ, propus pentru adoptare în Senat, are în vedere majorarea valorii nominale a tichetului de masă la 20 de lei.

Proiectul de lege AICI

Expunerea de motive AICI

„Valoarea actuală a unui tichet de masă de 15,18 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Totodată, iniţiatorii subliniază că valoarea de aproximativ trei euro a tichetului de masă în România este una dintre cele mai mici din Europa unde ajunge la sume între şase şi 11 euro.

"Tichetele de masă aduc la bugetul public venituri bugetare echivalente cu o rata de impozitare de circa 40%. Aceasta înseamnă o eficienţă foarte bună a tichetelor de masă în asigurarea veniturior bugetare (mai mare decât eficienţa tuturor impozitelor şi contribuţiilor sociale actuale), iar această eficienţă se explică tocmai prin "ecoul" pe care, prin natura şi funcţionarea lor, tichetele de masă îl au în economia reală, respectiv în cea nominală. Prin urmare, creşterea valorii nominale a tichetelor de masă la 20 de lei va genera venituri suplimentare la bugetul public.

Crescând valoarea nominală a tichetelor de masă statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană. Creşterea valorii nominale se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi, în consecinţă, în veniturile bugetului de stat, deoarece este supus impiozitarii", mai scriu iniţiatorii în expunerea de motive.

Propunerea legislativă a fost înaintată de cinci parlamentari PSD şi a primit raport favorabil la Comisia de Muncă la finalul săptămânii trecute.

În august, Ministerul Muncii propunea printr-un proiect de ordin ca valoarea tichetului de masă să nu depăşească 15,18 lei. Aceeaşi valoare fusese propusă şi pentru primele luni ale anului următor, respectiv până în martie 2020.

Redactare G. Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Angajați CFR beți la muncă, un bărbat care răspundea de siguranța feroviară avea o alcoolemie de 1,39 mg/l. Raport îngrijorător în gări

Noi reguli pentru șoferii care au permisul furat, pierdut sau deteriorat. Un proiect al MAI îi scapă de cozile la ghișee

Jocurile de noroc vor fi eliminate doar în localitățile cu sub 15.000 de locuitori. Opoziția acuză "blat" între Coaliție și industrie

80 de angajați ai combinatului de alumină din Tulcea au fost disponibilizați, după ce producția s-a oprit în 2022

Partenerii noștri