VIDEO. Momentul în care Papa Francisc pășește pe pământ românesc și este întâmpinat de Klaus Iohannis
Papa Francisc a ajuns în România, într-o vizită istorică ce se va întinde pe parcursul a trei zile. Vizita Suveranul Pontif vine la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea. Se întâmpla în 1999. Vizita actuală se desfășoară sub genericul „Să mergem împreună”. Iată aici programul Papei Francisc în România.
Klaus Iohannis a discutat cu Biden despre candidatura sa la șefia NATO
Ce pensie va avea Iohannis
Kelemen: Nu e vorba de România când candidează Iohannis la NATO. Rutte e cel mai cinic politician din Europa
Iohannis și soția sa participă la slujba de Înviere la Sibiu
Șoșoacă îl acuză pe Iohannis că bagă România în război
50 de militari ucraineni vor veni în România
Băsescu, ironic la adresa lui Iohannis
Iohannis candidează la șefia NATO
„Ne confruntăm cu cea mai gravă situație de după cel de-al Doilea Război Mondial”
Papa Francisc a decolat de pe aeroportul din Roma la ora locală 8.10. Aeronava Alitalia care l-a adus pe Suveranul Pontif la București a aterizat pe Otopeni în jurul orei 11.10.
Președintele Klaus Iohannis și soția sa Carmen Iohannis l-au întâmpinat pe aeroport pe Sanctitatea Sa Papa Francisc, transmițându-i Suveranului Pontif că este o plăcere prezența acestuia pe pământ românesc.
„Este o mare plăcere să vă avem pe pământ românesc”, i-a spus președintele Klaus Iohannis Papei Francisc, în timp ce Carmen Iohannis i-a transmis, la rându-i, „suntem fericiți să vă avem aici”.
Suveranul Pontif a sărutat crucea de la gâtul ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei.
Papa Francisc s-a dus apoi, în aplauzele celor prezenți, la un copil în scaun cu rotile și i-a prins mâinile în semn de salut.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Moment amuzant la urcarea Papei Francisc în avionul spre România
Papa Francisc a fost întâmpinat pe aeroport de președintele României, Klaus Iohannis și de Prima Doamnă, Carmen Iohannis.
Vizita istorică a Papei Francisc în România se vede în direct la Digi24. Timp de trei zile, jurnaliștii Digi24 și digi24.ro vă țin la curent cu toate informațiile legate de experiența unică a prezenței Suveranului Pontif în țara noastră.
Telespectatorii Digi24 vor putea urmări minut cu minut vizita Papei Francisc, care va fi marcată prin ediții speciale și transmisiuni în direct.
Cum vedeţi vizita Papei Francisc în România?
Vă invităm să ne trimiteţi mesajele și comentariile dumneavoastră pe Facebook, pe adresa digivox@digi24.ro, la numărul de telefon 031.400.24.24 sau pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304.
Sursa: Digi24, Mediafax
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News