Live

Cea mai caldă lună aprilie din ultimii 60 de ani. Cum va fi vremea în următoarele zile

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Ne apropiem de finalul a două săptămâni de vară veritabilă, deşi abia suntem la mijloc de primăvară. Astăzi şi mâine încă vor mai fi temperaturi cu 10 grade Celsius peste cele normale, după ce, meteorologii, au declarat luna trecută ca fiind cea mai caldă lună aprilie din ultimii 60 de ani. În plus, a plouat insuficient şi seceta s-a intensificat în special în regiunile din estul, sud-estul şi centrul ţării. Lucrurile se vor mai schimba puţin în ultima zi a săptămânii.

Oana Paduraru, meteorolog: „De duminică, temperatura aerului va începe să scadă, dar chiar și la mijlocul săptămânii viitoare, maximele se vor menține peste cele normale. Vorbim și de instabilitate atmosferică în zonele montane, dar și în restul teritoriului. Ne așteptăm la înnorări temporare, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului. Nu sunt excluse nici condițiile de grindină. Mai trebuie menționat că vor fi posibile cantități de apă mai însemnate”.

Weekendul începe tot cu temperaturi extrem de ridicate, cuprinse între 26 şi 32 de grade Celsius. Ploile se vor înmulţi după prânz în zonele montane şi submontane, dar vor apărea local şi prin vest şi nord. Vor fi averse cu tunete, fulgere, grindină şi vijelii.

Astfel de fenomene vor fi în extindere în ultima zi a săptămânii când numai zonele din est şi nord-est vor fi mai ferite. Luni, furtunile vor fi insistente în regiunile sud-vestice, iar marţi vor cuprinde, în special centrul, estul şi sudul ţării. Cantităţile de apă vor fi mai însemnate la munte. Vremea se va răcori peste tot, dar temperaturile vor depăşi în continuare valorile normale.

În Bucureşti vremea va continua să fie frumoasă şi foarte caldă. În zori vor fi cel puţin 13 grade, iar la amiază, 31..32 de grade Celsius. Norii vor apărea spre seară, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse.

Acestea vor creşte, însă, de duminică seara. Luni, vor fi din nou posibile averse ca de vară, dar marţi ele vor fi frecvente pe parcursul zilei. Totodată, temperaturile vor fi în scădere şi se vor opri la 26 de grade Celsius la amiază.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cea mai proastă din istorie. E șocantă”. O româncă a fost ”pusă la zid” pentru ce a făcut la Londra

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii mai

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când cresc temperaturile și scăpăm de ploi

Vreme rece, cu minime de 3 grade, în București. Se anunță ploi și vânt puternic

Se schimbă vremea în București. Se anunță ploi torențiale, grindină și descărcări electrice

Partenerii noștri