Live

Video De ce cresc prețurile. Explicația companiilor

Data publicării:
Așa-numita „elasticitate” este criteriul în funcție de care companiile decid să majoreze sau să scadă prețurile pentru produse Foto: Profimedia Images

Scumpirile galopante din ultimele luni sunt resimțite de noi toți. „Crizele suprapuse”, aceasta este de obicei explicația invocată de comercianți pentru prețurile majorate de la raft. Dar care sunt de fapt calculele economice care duc la scumpiri? Așa-numita „elasticitate” este criteriul în funcție de care companiile decid să majoreze sau să scadă tarifele pentru produse. 

În cazul bunurilor considerate „inelastice” - precum apa, energia sau benzina - cererea nu se schimbă semnificativ ca urmare a unei creșteri a prețurilor. În schimb, în cazul produselor „elastice” -  cum ar fi cafeaua, biletele de avion sau parfumurile - majorarea tarifelor are un impact major, pentru că vânzările scad. 

Cheltuielile consumatorilor s-au menținut relativ sus până acum, în ciuda celei mai mari inflații din ultimele decenii. Experții spun că ajungem în cele din urmă la un punct de cotitură în care cheltuielile consumatorilor încep să scadă și aici intervine elasticitatea. Iată cum funcționează elasticitatea prețurilor și de ce atât de multe companii vorbesc despre acest lucru.

„Cât de mult se schimbă cererea pentru ceva când se schimbă prețul? Când prețul este elastic, înseamnă că dacă prețul crește, cererea scade. Nu este un lucru grozav pentru companii, pentru că trebuie să-și facă griji cu privire la orice creștere a prețurilor care afectează cererile”, explică Sharon Terlep, jurnalistă la „The Wall Street Journal”.

Directorul comercial al Southwest Airlines vorbește despre această idee într-o discuție referitoare la veniturile companiei în cel de-al doilea trimestru: „Oamenii care călătoresc de plăcere suferă un efect al elasticității în urma căruia nu-și pot permite un preț mai mare”, arată Andrew Watterson.

Ceea ce își doresc companiile este ca produsul lor să fie inelastic, adică o creștere a prețului care să nu afecteze cererea. Produsele elastice sunt de obicei cele non-necesități, cum ar fi parfumul sau...capsatoarele. Produsele inelastice sunt în mod obișnuit lucruri de care avem cu adevărat nevoie și pentru care nu avem multe alternative, cum ar fi alimentele și hârtia igienică.

Dar există câteva excepții.

„Ceea ce s-a dovedit a fi inelastic, mai ales în timpul pandemiei, au fost bunurile de marcă de uz casnic. În vremuri economice dificile, oamenii s-au reorientat sau au cumpărat produse mai ieftine în casă. Mulți oameni care au urmărit industria din domeniu au fost surprinși să vadă cât de mult sunt oamenii dispuși să continue să cheltuiască pentru aceste lucruri de bază din gospodărie”, spune Sharon Terlep, jurnalist WSJ.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Aveți grijă la carnea tocată și la bere”. Avertismentul ANPC pentru români înainte de 1 Mai

Produsele fabricate prin muncă forțată vor fi interzise în țările din Uniunea Europeană

Consumatorii din UE vor avea „dreptul la reparare”. Parlamentul European a votat directiva care clarifică obligațiile producătorilor

Proiect de 4 milioane de euro pentru economia socială. Ministerul Muncii: Măcar 1% din PIB să fie de la întreprinderile sociale

Partenerii noștri