Live

Agenția medicamentului din Statele Unite confirmă eficiența vaccinului Pfizer-BioNTech

Data publicării:
Vaccin împotriva COVID-19. Foto: Guliver/ Getty Images

Agenția medicamentului din Statele Unite a confirmat că vaccinul Pfizer-BioNTech este eficient în proporție de 95% într-o evaluare făcută înaintea aprobării serului pentru utilizare în această țară, scrie BBC.

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a anunțat că nu există probleme de siguranță cu vaccinul și a confirmat și faptul că aficiența acestuia este de 95%. FDA urmează să ia decizia formală pentru aprobarea vaccinului în cursul zilei de joi.

În documentul publicat de FDA se arată că datele evaluate cu privire la vaccinul Pfizer arată că el este conform și eficient. Agenția omoloagă din Regatul Unit a aprobat deja folosirea serului, iar primele persoane au fost deja imunizate în cadrul campaniei de vaccinare care a început marți.

Conform documentelui, doar cu prima doză de vaccin, organismul dezvoltă deja imunitate suficientă pentru a proteja împotriva formelor severe ale bolii în 89% din cazuri. Vaccinul se administrează în două doze la o distanță de câteva săptămâni. Cei imunizați au un nivel de protecție similar cu cei care au trecut prin boală.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Pericolul invizibil care omoară felinele de pe „insula pisicilor”. Boala este extrem de infecțioasă și nu există remediu

Partenerii noștri