Live

Anthony Fauci spune că a venit vremea că purtarea măștii să devină obligatorie și în SUA, după cel mai mare val de infectări

Data publicării:
Anthony Fauci, expertul-şef în boli infecţioase din SUA. Foto: Getty Images

Epidemiologul-șef din Statele Unite, dr. Anthony Fauci, a declarat că „este timpul ca măștile să devină obligatorii”, relatează CNN. Declarația vine în contextul în care pandemia nu dă niciun semn că ar încetini în această țară, ultima raportare arătând cel mai ridicat număr de infectări de la începutul pandemiei.

„Dacă oamenii în continuare nu poartă măști de protecție, atunci poate că ele ar trebui să devină obligatorii”, a declarat Fauci vineri. „O să fie dificil să punem în aplicare obligativitatea, dar dacă toată lumea e de acord că acest lucru e important și se impune această măsură, cred că este o idee foarte bună să se întâmple uniform”, a mai adăugat el.

El mai spune că purtarea universală a măștii este una dintre soluțiile care funcționează, precum păstrarea distanței și spălarea frecventă a mâinilor - „Lucrurile acestea par foarte simple, dar ele nu sunt respectate uniform, iar acesta este unul dintre motivele pentru care vedem aceste creșteri ale numărului de infectări”.

Bilanțul total al infectărilor din Statele Unite se ridică la 8.7 milioane, în timp ce decesele se apropie de 230.000.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Pericolul invizibil care omoară felinele de pe „insula pisicilor”. Boala este extrem de infecțioasă și nu există remediu

Partenerii noștri