Live

Arabia Saudită organizează discuții pentru pace în Ucraina. A invitat oficiali din 30 de țări, dar nu și din Rusia

Data publicării:
Prințul saudit Mohammed bin Salman. Foto: Getty Images

Arabia Saudită va găzdui în luna august discuții pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, la care sunt invitate statele occidentale, Ucraina și alte puteri globale în ascensiune, a anunțat sâmbătă publicația Wall Street Journal, citată de Reuters.

Întâlnirea va aduce la Jeddah, pe 5 și 6 august, înalți oficiali din până la 30 de țări, inclusiv Indonezia, Egipt, Mexic, Chile și Zambia, scrie WSJ, citând diplomați implicați în organizarea evenimentului.

Oficialii ucraineni și occidentali speră că discuțiile, care exclud Rusia, pot conduce la obținere de sprijin internațional pentru condițiile de pace care să favorizeze Ucraina, se arată în comunicat.

Kremlinul spune că de pace cu Ucraina sunt posibile doar dacă Kievul acceptă „noile realități”, o referire la revendicările sale teritoriale. În schimb, Ucraina a anunțat că negocierile cu Rusia vor fi posibile numai după ce Moscova își va retrage trupele.

Nu este clar deocamdată câte dintre țările invitate vor participa la acest eveniment organizat de Arabia Saudită. Totuși, este de așteptat ca statele care au luat deja parte la o rundă similară de discuții, la Copenhaga, în iunie, să facă din nou acest lucru, la Jeddah, scrie WSJ.

Marea Britanie, Africa de Sud, Polonia și UE se numără printre cei care au confirmat prezența, iar consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, este, de asemenea, așteptat să participe.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski spune că Ucraina are în sfârșit suficientă muniție pentru artilerie: „Nicio brigadă nu se mai plânge”

Paleologu: Regimul Putin s-a transformat într-o sectă apocaliptică cu viziuni delirante. E un caz exemplar de patologie a puterii

Premierul Estoniei: Putin încearcă să transforme în armă amenințarea migrației în masă, pentru a diviza Europa

Ungaria a respins rezoluția Consiliului Europei care sprijină formula de pace a Ucrainei: „Avem nevoie de negocieri de pace reale”

Partenerii noștri