Live

Biden îl ironizează pe Trump, spunând că „și-ar fi dorit” ca acesta să își fi injectat „un pic” de înalbitor în timpul pandemiei

Data actualizării: Data publicării:
Biden a mai luat în derâdere comentariul lui Trump despre înălbitor, spunând că Trump şi l-a injectat probabil şi „totul s-a dus în părul lui" .Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden, aflat la un eveniment electoral în California, a făcut o glumă şi a spus că şi-ar fi dorit ca fostul preşedinte, Donald Trump, să-şi fi injectat puţin înălbitor, pornind de la una din declaraţiile cele mai bulversante ale lui Trump din primele zile ale pandemiei de coronavirus. 

Biden, aflat vineri la un eveniment de strângere de fonduri în apropiere de San Francisco, a spus că preşedinţia adversarului său republican a fost haotică şi că alegătorii ar trebui să ţină cont de acest lucru, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Biden şi Trump sunt prinşi într-o competiţie strânsă înaintea alegerilor din noiembrie.

„Vă amintiţi că a spus că cel mai bun lucru de făcut este să vă injectaţi puţin înălbitor în braţ? Asta a spus el. Şi a vorbit serios. Mi-aş fi dorit să fi făcut-o el însuşi un pic", a spus Biden.

În timpul primelor luni ale pandemiei din 2020, Trump s-a întrebat dacă „injectarea în interiorul" corpului uman a unui dezinfectant precum înălbitorul sau alcoolul izopropilic n-ar putea ajuta cumva la protecţia împotriva virusului.

De asemenea, Biden a luat în derâdere ceea ce a numit „scrisorile de dragoste” ale lui Trump de la liderul nord-coreean Kim Jong Un, deşi actualul şef al Casei Albe s-a referit din greşeală la Kim ca fiind preşedintele Coreei de Sud. Trump s-a întâlnit cu Kim şi a avut un schimb de scrisori cu acesta, ale căror copii le-a păstrat într-un dosar cu foi volante în Biroul Oval.

Un purtător de cuvânt al campaniei lui Trump nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la declarațiile lui Biden.

Biden a mai luat în derâdere comentariul lui Trump despre înălbitor, spunând, pe 24 aprilie, la Washington, că Trump şi l-a injectat probabil şi „totul s-a dus în părul lui".

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Giorgia Meloni nu vrea să o asigure pe Ursula von der Leyen că o va susține pentru un nou mandat la Comisie

Fostul director SRI: „Babasha a avut cel mai sincer discurs politic dintre toți interpreții săptămânii”

Nicușor Dan spune că organizarea procesului electoral este inadmisibilă: Trebuie înlăturată orice suspiciune

Cioloș, despre intrarea lui Șoșoacă în PE: Va face doar scandal. E colegă de grup cu partide care sunt împotriva intereselor românilor

Partenerii noștri