Live

Cină cu șapte feluri pentru Xi Jinping și Vladimir Putin. În ce a constat meniul

Data publicării:
Xi Jinping, președintele Chinei și Vladimir Putin, președintele Rusiei au avut o cină cu șapte feluri în cadrul întâlnirii informale de luni. Foto: Profimedia Images

O cină cu șapte feluri de mâncare a fost pregătită pentru Xi Jinping şi Vladimir Putin în timpul discuțiilor informale de luni care s-au întins pe durata a aproape cinci ore. Meniul pregătit pentru cei doi şefi de stat a fost făcut public de presa rusă.

Cei doi au avut de ales, la aperitiv, între fructe de mare din Orientul Îndepărtat și clătite cu prepeliță și ciuperci.

Meniul a mai inclus supă de sturion cu plăcintă și șerbet de rodii.

Felul principal a constat în carne de căprioară cu sos de cireșe şi somon alb siberian, pescuit din fluviul Peciora, cu garnitură de legume.

La desert a fost servit un tort Pavlova.

Xi Jinping şi Vladimir Putin au avut două vinuri la masă, făcute în 2020 într-o podgorie de la malul Mării Negre.

Discuţia de luni dintre cei doi şefi de stat a fost una informală, întâlnirea oficială, care va fi urmată de o conferinţă de presă, urmând să aibă loc marţi.

"Astăzi am fost bucuros că aţi putut găsi timp pentru a veni seara să avem o discuţie calmă, despre toate problemele de interes, într-o atmosferă prietenească şi informală", i-a spus Vladimir Putin omologului său, la plecare, potrivit agenţiei de presă de stat din Rusia.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul britanic al Apărării este „foarte îngrijorat” de partneriatul dintre Putin și Xi Jinping: „E o amenințare”

"Să oprim totul înainte ca Putin să arunce în aer întreaga lume". Cine sunt rușii care continuă lupta lui Navalnîi

Paleologu: Regimul Putin s-a transformat într-o sectă apocaliptică cu viziuni delirante. E un caz exemplar de patologie a puterii

Premierul Estoniei: Putin încearcă să transforme în armă amenințarea migrației în masă, pentru a diviza Europa

Partenerii noștri