Live

Erdogan: Serviciile secrete saudite au fost „cu adevărat șocate” de înregistrările cu momentul uciderii lui Jamal Khashoggi

Data publicării:

Înregistrările cu momentul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi i-au „șocat cu adevărat” pe oficialii saudiți, susține președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Liderul de la Ankara a făcut referire la serviciile de informații saudite, cărora oficalii turci le-au trimis înregistrările cu asasinarea lui Jamal Khashoggi, transmite televiziunea TRT World.

„Înregistrările sunt realmente îngrozitoare”, a declarat Erdogan în fața presei după sosirea din Franța, de la evenimentele dedicate Centenarului Armistițiului.

Președintele a adăugat că ofițerul care a asculat înregistrările a afirmat apoi: „Numai cineva care a luat heroină poate face așa ceva”.

De asemenea, Turcia a respins luni acuzaţia Franţei potrivit căreia preşedintele Recep Tayyip Erdogan „face un joc politic" în legătură cu uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, considerând că Parisul se pare că încearcă să acopere crima, informează Agerpres, care citează Reuters.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a pus la îndoială remarcile făcute de Erdogan în weekend când acesta a anunţat că Turcia a transmis înregistrări legate de uciderea lui Khashoggi Statelor Unite, Arabiei Saudite, Germaniei, Franţei şi Marii Britanii.

Le Drian a spus că nu ştie ca Franţa să aibă vreo înregistrare. Întrebat dacă Erdogan minte, Le Drian a declarat: „El face un joc politic în aceste circumstanţe".

Acest lucru a determinat un răspuns furios din partea Ankarei, care a insistat că a transmis dovezi Parisului şi a considerat că afirmaţiile lui Le Drian sunt inacceptabile.

„Serviciile noastre le-au transmis informaţii pe 24 octombrie, inclusiv înregistrări audio
", a declarat ministrul de externe Mevlut Cavusoglu. „Este foarte imprudent pentru ei să ne acuze preşedintele că face jocuri politice", a insistat el.

„Nu aş fi surprins dacă Franţa va prefera în curând să nege această crimă, chiar dacă Arabia Saudită deja a mărturisit-o", a declarat el reporterilor. „Ce se află în spatele remarcilor ministrului francez de externe? Mă întreb dacă nu cumva încearcă să acopere crima", a adăugat el.

CITIȚI ȘI: 

Ultimele cuvinte ale lui Jamal Khashoggi înainte să fie ucis. Un jurnalist de investigații susține că deține probele audio

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tony Blair a continuat să ia bani pentru consultanță de la Arabia Saudită chiar și după moartea jurnalistului Jamal Khashoggi

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite nu va fi judecat în SUA în procesul uciderii lui Jamal Khashoggi

Prințul saudit Mohammed bin Salman are imunitate în procesul din SUA pentru uciderea jurnalistului Khashoggi, spun avocații

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite merge în Grecia și Franța, în prima vizită în UE de după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

Partenerii noștri