Live

Erdogan și Putin se întâlnesc miercuri la Astana. Președintele turc vrea să rămână mediator între Kiev şi Moscova

Data publicării:
Recep Erdogan și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va avea o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin miercuri, la Astana, în marja unui summit regional în capitala Kazahstanului, a anunţat marţi pentru AFP un responsabil turc.

Turcia, care menţine o poziţie neutră de la începutul invaziei ruse în Ucraina, s-a oferit mai demult să medieze pentru a putea fi demarate negocieri între Kiev şi Moscova, cu care ea menţine bune relaţii.

Erdogan, care încă nu a comentat asupra loviturilor ruse ce au avut loc luni pe întreg teritoriul ucrainean şi s-au soldat cu cel puţin 19 morţi şi peste o sută de răniţi, a dat asigurări că abordarea echilibrată a Ankarei în acest conflict este apreciată de Occident.

Conform Agerpres, șeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu a avut o convorbire telefonică luni, după cele mai recente atacuri ruse, a informat o sursă diplomatică turcă fără alte precizări.

Preşedinţii turc şi rus au avut o întrevedere luna trecută, în marja unui summit regional în Uzbekistan.

Erdogan speră că îi va putea aduce pe Vladimir Putin şi pe omologul său Volodimir Zelenski la masa negocierilor pentru pace, ceea ce beligeranţii nu par să dorească, dar care sunt considerate esenţiale şi realiste de oficiali turci.

Chiar dacă este membră a NATO, Turcia nu s-a raliat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei. Erdogan, care se confruntă cu o situaţie economică dificilă în ţara sa înainte de alegeri prevăzute să aibă loc anul viitor în iunie, vrea să dezvolte schimburi comerciale cu Moscova.

Cu toate acestea, la presiunile SUA, Ankara a anunţat luna trecută că ultimele trei bănci turce ce mai acceptau cardurile bancare ruse au decis să suspende aceste operaţiuni.

Această decizie a fost luată după săptămâni de avertismente tot mai presante din partea Washingtonului, care îi cerea Turciei să-şi limiteze relaţiile economice cu Rusia, riscând în caz contrar să fie ea însăşi vizată de sancţiuni.

Citește și: Erdogan și Putin au discutat la telefon despre îmbunătățirea relațiilor bilaterale și încheierea războiului din Ucraina

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia susține că a doborât șase rachete americane de tip ATACMS. Ar fi fost interceptate deasupra Crimeei ocupate

Dilema lui Putin: unde să își concentreze viitoarea ofensivă în Ucraina. ISW: „Comandamentul rus are de făcut o alegere”

Guvernul a decis construirea unui pod rutier peste râul Tisa, la granița România - Ucraina

Guvernul ucrainean s-a răzgândit și nu-i va mai obliga pe bărbații capabili să lupte în război să se întoarcă din țările unde au fugit

Partenerii noștri