Live

FOTO A fost găsită epava navei de război japoneze care a fost scufundată cu peste 1.000 de prizonieri la bord

Data publicării:
A fost găsită epava navei de război japoneze care a fost scufundată cu peste 1.000 de prizonieri la bord. Foto: Profimedia

O echipă de exploratori a anunțat că a găsit o navă japoneză care transporta prizonieri de război aliați când a fost torpilată în largul coastelor Filipinelor, în 1942. 1.080 de oameni, majoritatea australieni, au murit, relatează NBC News.

Epava Montevideo Maru a fost localizată după o căutare de 12 zile, la o adâncime de aproape 4.000 de metri, mai mare decât a Titanicului, în largul insulei Luzon din Marea Chinei de Sud, folosind un vehicul subacvatic autonom cu sonar.

A fost găsită epava navei de război japoneze care a fost scufundată cu peste 1.000 de prizonieri la bord. Foto: Profimedia

Nu vor fi făcute încercări de a scoate din epavă artefactele sau rămășițele umane, din respect pentru familiile celor care au murit, a spus Fundația Silentworld din Sydney, o organizație non-profit dedicată arheologiei și istoriei maritime.

Aceasta a luat parte la misiune împreună cu firma olandeză Fugro, specializată în scufundări la mare adâncime, și cu Departamentul de Apărare al Australiei.

Montevideo Maru transporta prizonieri și civili care au fost capturați după căderea orașului Rabaul, în Papua Noua Guinee. Nava nu a fost marcată ca transport de prizonieri de război, iar la 1 iulie 1942, submarinul american Sturgeon a tras patru torpile asupra ei, scufundând-o în mai puțin de 10 minute.

Printre cei uciși se numără 1.080 de persoane din 14 țări, inclusiv 979 de australieni.

„Familiile au așteptat ani de zile vești despre cei dragi dispăruți, înainte de a afla adevărul tragic”, a spus directorul Silentworld, John Mullen.

„Unii oameni nu au ajuns niciodată să accepte pe deplin faptul că cei dragi se numără printre victime. Astăzi, prin găsirea navei, sperăm ca numeroasele familii devastate de acest dezastru teribil să-și poată găsi liniștea”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țările G7 s-au angajat să-și închidă centralele pe cărbune până în 2035

O femeie a fost ucisă la fiecare patru zile în 2024, în Australia. Oamenii cer ca aceste violențe să fie declarate urgență națională

Un gunoi spațial gigant a fost fotografiat pentru prima oară de aproape de o companie japoneză care vrea să curețe spațiul de deșeuri

Un oraș japonez vrea să ridice un gard din plasă pentru a bloca fotografiile turistice ale Muntelui Fuji

Partenerii noștri