Live

Giuseppe Conte: Italia este o ţară sigură pentru turism. Probabil mai sigură decât multe altele

Data publicării:
FOTO: Agerpres

Italia este o ţară sigură pentru turism, în pofida epidemiei de coronavirus din nordul ţării, a afirmat marţi premierul Giuseppe Conte, citat de Reuters.

"Italia este o ţară sigură pentru călătorii şi pentru turism, probabil mai sigură decât multe altele", a declarat Giuseppe Conte la o conferinţă de presă.

Numărul cazurilor de coronavirus din Italia, cea mai afectată ţară din Europa, a ajuns miercuri la 325, fiind înregistrate 11 decese.

Regiunile cele mai afectate sunt Lombardia şi Veneto, dar s-au înregistrat, de asemenea, cazuri în Alto Adigio, Toscana şi Sicilia.

Conform celor mai recente date publicate de Ministerul Turismului şi de Agenţia Naţională de Turism ENIT, turiştii străini care au vizitat Italia au petrecut în total 360 de milioane de nopţi în primele zece luni din 2019, în creştere cu 4,4% faţă de perioada similară din 2018, ei cheltuind aproximativ 40 de miliarde de euro, un avans de 6%.

"Vrem să dăm un nou rol central sectorului turismului din Italia, care contribuie cu aproape 13% la Produsul Intern Brut şi unde lucrează 4,2 milioane de persoane. Aceste date ne fac lideri europeni la turism", a declarat luna trecută Lorenza Bonaccorsi, subsecretar de stat în Ministerul Turismului, scrie Agerpres.

Conform datelor Eurostat, Spania, Franţa, Italia şi Germania sunt cele mai căutate destinaţii turistice din Uniunea Europeană.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Pericolul invizibil care omoară felinele de pe „insula pisicilor”. Boala este extrem de infecțioasă și nu există remediu

Partenerii noștri