Live

Maia Sandu, prima reacție după anunțul Comisiei Europene privind aderarea Moldovei la UE: Ne angajăm să muncim din greu

Data actualizării: Data publicării:
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. Foto: Profimedia Images

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, salută decizia Comisiei Europene de a recomanda statelor membre ale UE să acorde Moldovei statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. „Este un moment important pentru viitorul Republicii Moldova și este speranța de care au nevoie cetățenii noștri. Procesul va fi unul complex, dar suntem determinați să parcurgem acest drum”, a reacționat Maia Sandu, după anunțul Ursulei von der Leyen.

„Salut opinia Comisiei Europene, care recomandă statelor membre ale UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Recomandarea se bazează pe înțelegerea că țara noastră va întreprinde eforturi suplimentare în domenii-cheie ca reforma justiției, combaterea corupției, administrația publică și drepturile omului. Sunt exact domeniile în care ne-am asumat să facem schimbări în fața cetățenilor și ne vom respecta angajamentul. Comisia va monitoriza progresele înregistrate în aceste domenii până la sfârșitul anului 2022”, a scris vineri pe Facebook Maia Sandu.

Ea susține că această recomandare vine la trei luni și jumătate după ce Moldova a depus cererea de aderare la UE și consolidează aspirațiile europene ale Republicii Moldova.

„Este și un pas enorm, raportat la punctul în care țara noastră se afla în relația cu UE acum un an sau acum trei ani. Opinia Comisiei, care reprezintă o evaluare instituțională a nivelului de pregătire generală și în sectoare specifice a țării noastre pentru calitatea de membră a UE, este și principalul punct de referință pentru discuția de la Consiliul European de săptămâna viitoare. Mizăm pe faptul că, la reuniunea din 23-24 iunie a Consiliului European, statele membre ale UE vor sprijini recomandarea Comisiei Europene și vor acorda țării noastre statutul de țară candidată.

Este un moment important pentru viitorul Republicii Moldova și este speranța de care au nevoie cetățenii noștri. Știm că acest proces va fi unul complex, dar suntem determinați să parcurgem acest drum, al cărui obiectiv este ancorarea țării noastre în spațiul valoric european, pe calea progresului și a bunăstării”, a adăugat președintele Republicii Moldova.

Totodată, într-un scurt mesaj postat pe Twitter, Maia Sandu mulțumește Comisiei Europene pentru sprijinul acordat și dă asigurări că țara sa va munci din greu pentru a avansa cu reformele pe care le-a început.

Comisia Europeană a recomandat ca Republica Moldova să primească statutul de ţară candidată la UE cu condiţia ca aceasta să realizeze „reforme importante”, a anunţat vineri preşedintele executivului european, Ursula von der Leyen.

„Cu condiţia ca liderii ţării să menţină cursul” în ceea ce priveşte reformele economice şi lupta împotriva corupţiei, „credem că ţara are potenţialul de a se ridica la înălţimea cerinţelor” unei candidaturi, a declarat ea într-o conferinţă de presă.

Acest aviz va fi discutat la summitul UE din 23-24 iunie, iar liderii celor 27 de state membre vor trebui să dea undă verde în unanimitate.

Editor : Ioana Coman

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Astăzi începe un nou capitol pentru Polonia”. Comisia Europeană anunță că renunță la sancțiunile pentru încălcarea statului de drept

SUA și Republica Moldova vor face exerciții militare comune pe teritoriu moldovean, săptămâna viitoare

Un fost aliat al Maiei Sandu candidează la preşedinţia Republicii Moldova. Cine s-a mai anunţat pentru cursa electorală din octombrie

Guvernul a aprobat un memorandum care modifică Acordul cu Republica Moldova cu privire la cooperarea în domeniul militar

Partenerii noștri