Live

America de Nord a fost depășită la numărul de infectări cu noul coronavirus. Cele două Americi au jumătate din totalul cazurillor

Data publicării:
Foto: Getty Images

America Latină şi zona Caraibilor au devenit regiunea cu cele mai multe cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei, peste 4,3 milioane de cazuri, depășind America de Nord, potrivit unui bilanţ publicat de AFP, scrie Agerpres. Cele două continente americane au puțin mai mult de jumătate din cazurile înregistrate în întreaga lume.

America Latină şi zona Caraibilor au înregistrat un total de 4.340.214 cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei și au depăşit America de Nord, care a raportat 4.330.989 de cazuri (cele mai multe în SUA, peste 4,2 milioane de contaminări şi aproape 150.000 de decese).

Bilanțul pe întreg mapamondul a depășit 16 milioane de cazuri de coronavirus, potrivit datelor Universității Johns Hopkins.

În America Latină, Brazilia este ţara cel mai afectată, cu 2.394.513 cazuri şi 86.449 de victime. Creşteri ale contaminărilor au fost constatate în Mexic, Peru, Columbia şi Argentina, ţări care încearcă să îşi relanseze activităţile economice pentru a limita impactul pandemiei.

Prin prisma numărului de decese, Europa se menţine pe primul loc, cu 207.933 de victime, fiind urmată de America Latină şi zona Caraibilor (182.726 de decese) şi Statele Unite şi Canada (155.673 de decese).

Potrivit unui anunţ făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în luna mai, continentul american a devenit noul epicentru al pandemiei de COVID-19, după Europa.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

O nouă mutație a coronavirusului a fost clasificată ca „variantă de interes”. JN.1 se răspândește rapid pe glob

Recuperarea economică a Chinei se clatină puternic. Țara a intrat în deflație pentru prima oară în ultimii doi ani

Partenerii noștri