Live

Cine reprezintă România la recepția de inaugurare a Ambasadei SUA la Ierusalim

Data actualizării: Data publicării:

Informaţii noi privind privind participarea României, la ceremonia din această seară de la Ierusalim, organizată cu ocazia inaugurării ambasadei americane din Oraşul Sfânt. Ţara noastră va fi reprezentată de însărcinatul cu afaceri, Ovidiu Ierulescu, conform ministerului israelian de externe.

ACTUALIZARE 19.10. Primele imagini de la recepția din această seară.


La recepţia organizată astăzi, 13 mai 2018, de către Ministerul Afacerilor Externe israelian, va participa un reprezentant al Ambasadei României în Israel. În ceea ce priveşte deschiderea oficială a Ambasadei SUA la Ierusalim, nu a fost primită o invitaţie de participare”, anunţă MAE, într-un comunicat. 

Alături de România, la recepţie vor participa şi reprezentanţi din Austria, Ungaria şi Cehia, scrie cotidianul Haaretz. Sunt de altfel, singurele ţări din Uniunea Europeană care au răspuns invitaţiei la eveniment.

Toate aceste țări sunt membre ale Uniunii Europene, a cărei politică este de a se împotrivi mutării ambasadei, mai notează publicația israeliană. În viziunea UE, Ierusalimul va fi capitala Israelului și Palestinei în cadrul unei viitoare soluții cu două state.

În urmă cu trei zile, același cotidian Haaretz scria că 12 state au declinat invitația de a participa la recepția de duminică, unele din motive tehnice, altele din principiu. Printre statele care au refuzat se numără Rusia, Germania, Irlanda, Malta, Mexic, Portugalia, Australia, Polonia și Suedia.

Recepția are loc duminică seara, în Ierusalim, cu o zi înainte de ceremonia oficială de mutare a ambasadei, la care va participa fiica și consiliera lui Donald Trump, Ivanka Trump, soțul ei, Jared Kushner, secretarul trezoreriei americane, Steven Mnuchin și alți oficiali americani.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Una dintre cele mai frumoase femei din România, spectacol în Giulești după Rapid - Universitatea Craiova: ”Siuuuu”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini cu debarcaderul plutitor pe care îl construiește armata SUA în Gaza. Pentagonul spune că va costa 320 de milioane de dolari

Construcţia unui nou pod rutier peste Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina, pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului

Greblă: Peste 900 de români s-au înscris pentru a vota prin corespondență la prezidențiale și parlamentare. Sper să fie cât mai mulți

David Cameron spune că Hamas a primit o „ofertă foarte generoasă” de armistițiu de 40 de zile în Gaza

Partenerii noștri