Live

Efectele sancțiunilor occidentale: Rusia devine al doilea mare furnizor de petrol al Indiei

Data publicării:
Petrolier rusesc pe ocean. Foto: Profimedia Images

Rusia a devenit în luna mai al doilea mare furnizor de petrol al Indiei, retrogradând Arabia Saudită pe locul trei, arată datele din surse comerciale, consultate de Reuters. Irakul rămâne în continuare principala sursă de petrol a Indiei. 

Rafinăriile din India au primit în luna mai aproximativ 819.000 barili pe zi (bpd) de petrol rusesc, cel mai ridicat nivel nivel lunar de până acum, faţă de aproximativ 277.000 bpd în aprilie.

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au determinat mulţi importatori de petrol să taie legăturile comerciale cu Moscova, astfel încât preţurile spot pentru ţiţeiul rusesc au scăzut semnificativ, potrivit Reuters, prelaută de Agerpres.

Prin urmare, au profitat rafinăriile din India, care cumpără rar petrol rusesc, din cauza costurilor ridicate de transport.

„Benzina dă tonul... dacă vrei să majorezi producţia de benzină şi combustibil de avion, atunci ai nevoie de petrol din Nigeria şi Angola. China a redus importurile de petrol din Angola, din cauza restricţiilor, astfel încât o parte din petrol ajunge în Europa şi o parte în India”, a apreciat Ehsan Ul Haq, analist la Refinitiv.

Acesta a explicat că, pe lângă disponibilitatea petrolului mai ieftin din Rusia, preţul mai ridicat al ţiţeiului din Orientul Mijlociu a determinat rafinăriile din India să cumpere petrol din Nigeria.

În mai, importurile de petrol ale Indiei au totalizat 4,98 milioane barili pe zi, cel mai ridicat nivel din decembrie 2020. Este un avans de 5,6% faţă de aprilie, şi de 19% faţă de mai 2021.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un panou publicitar uriaș s-a prăbușit în India în timpul unei furtuni: 12 morți și cel puțin 60 de răniți

BBC: Bărbatul care a câștigat lupta cu industria cărbunelui și a salvat o pădure uriașă de la distrugere

Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600 de ani, dar nu a ruginit nici până astăzi

Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027

Partenerii noștri