Live

Motivul pentru care China nu mai livrează haine negre către Hong Kong

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/ Getty Images

Beijingul a oprit livrările de haine negre dinspre China continentală către Hong Kong. Acestea sunt considerate o uniformă a demonstranților care, de patru luni, cer respectarea democrației în teritoriul autonom.

Guvernul central a oprit şi livrarea de căşti, umbrele şi ochelari de protecţie de culoare galbenă - alte simboluri al răzvrătiţilor.

În plus, acestea le ofereau oamenilor și protecție în fața gloanţelor de cauciuc, tunurilor cu apă şi gazelor lacrimogene folosite de forțele de ordine.

Incidente violente la protestele din Hong Kong

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu patru luni, ca reacţie la un controversat proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.

Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.

Editor web: Cristina Tudor

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Xi își reorganizează armata. Liderul de la Beijing vrea mai mult control și strategii pentru „războiul inteligent” modern (CNN)

China „va încerca să influențeze alegerile din SUA”. Blinken: „Avem dovezi”

Politico: UE pune tunurile pe China în războiul subvențiilor. Beijingul amenință că va contraataca

Blinken a criticat China chiar după ce s-a întâlnit cu Xi Jinping: „Invazia ar fi mai dificilă pentru Rusia fără sprijinul chinez”

Partenerii noștri