Live

O femeie a fost prinsă în timp ce fura mâncare dintr-un magazin din Italia. Carabinierii au rezolvat situația într-un mod neașteptat

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

O femeie sărmană de 63 de ani, rămasă fără bani de mâncare, a vrut să fure alimente dintr-un magazin, în localitatea Penne, provincia italiană Pescara. A fost văzută de un angajat, care a chemat carabinierii. Dar incidentul a luat o turnură cu totul neașteptată.

Împinsă de foame, femeia a luat de pe rafturi și a ascuns în geantă și în buzunare niște fructe, salată și pâine. A fost văzută de șeful de magazin, iar acesta a sesizat un carabinier îmbrăcat în civil, care se afla în timpul liber. La rândul lui, acesta a chemat o echipă de intervenție, relatează La Repubblica.

Veniți la locul incidentului, carabinierii au abordat-o pe femeie. Jenată de situația în care se afla, femeia a recunoscut că a vrut să fure de mâncare, dar le-a spus plângând carabinierilor că îi este foame și pur și simplu nu are bani să-și cumpere hrana.

Impresionați de situația femeii, carabinierii au vorbit cu șeful magazinului și s-au oferit să plătească ei pentru mâncare. În aceste condiții, angajatul și-a retras reclamația.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un hoț a intrat într-o casă ca s-o jefuiască, dar l-a ajuns oboseala și a adormit în patul proprietarilor, la Roma

Mafia italiană nu-și mai murdăreşte mâinile cu sânge. „Ar fi fost o prostie să credem că nu vor profita de un aflux uriaş de bani”

Oamenii se pot căsători complet dezbrăcați pe o plajă din Sardinia. Primarul a avut ideea și spune că motivele sunt serioase

În timp ce statul e blocat în soluții, sute de copii cu malformații cardiace au fost salvați în străinătate: „Ar fi murit în România”

Partenerii noștri