Live

Prima declarație a lui Bashar al-Assad după atacul din Siria

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat sâmbătă că este mai hotărât ca oricând să "lupte împotriva terorismului" în Siria, după atacurile occidentale din cursul nopţii asupra unor instalaţii militare ale regimului său ca represalii la un presupus atac chimic, relatează AFP, preluată de Agerpres.



"Această agresiune nu face decât să întărească hotărârea Siriei de a continua să lupte şi să învingă terorismul, pe fiecare parcelă de teritoriu", a spus Assad într-o convorbire la telefon cu omologul său iranian Hassan Rohani, conform preşedinţiei siriene.

Atacurile au fost lansate de SUA, Franţa şi Marea Britanie ca represalii la un presupus atac chimic la 7 aprilie în oraşul Douma, ultimul bastion rebel din Ghouta de Est, în apropiere de Damasc.

Conform unor echipe de salvare prezente la faţa locului, acest atac a făcut cel puţin 40 de morţi. Regimul sirian, apărat de aliaţii săi rus şi iranian, a negat orice responsabilitate, spunând că este vorba de "fabricaţii" din partea rebelilor.

Președinția Siriei a publicat un scurt clip cu președintele Bashar al-Assad sosind la lucru, în dimineața în care Statele Unite și coaliția internațională a lansat un atac asupra mai multor puncte strategice ale sirienilor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oficial al SUA: Atacul Israelului în Iran a fost „foarte limitat”. Avioane israeliene au lovit un radar de lângă o instalație nucleară

Ciprul propune expulzarea refugiaților sirieni din Europa înapoi în „zonele sigure” din Siria

Kurzii comit „crime de război” în centrele din Siria unde îi țin închiși pe jihadiști. Amnesty International: SUA joacă un rol central

Rusia acuză Israelul la ONU că „alimentează conflictul” în Orientul Mijlociu după atacul din Siria

Partenerii noștri