Live

Record de decese în rândul copiilor cu COVID în Brazilia. Cum explică medicii numărul mare de forme grave

Data publicării:
Brazilienii dintr-un orașul Manaus trăiesc o dramă imensă și cer disperați ajutor. FOTO: Getty Images

Copiii din Brazilia mor într-un număr mult mai mare din cauza virusului Covid-19 decât în alte țări. În statul sud american au fost înregistrate peste 800 de decese în rândul copiilor cu vârsta de sub șase ani, scrie Insider.

Din cele 434.000 de decese provocate de COVID în Brazilia, 832 au fost înregistrate la copii cu vârsta sub 6 ani, potrivit New York Times care citează datele oficiale publicate de ministerul sănătății din Brazilia.

Prin comparație, în Statele Unite, care au un număr dublu de cazuri totale de Covid-19, au fost înregistrate aproape 250 de decese în aceeași grupă de vârstă. Medicii consideră că motivul din spatele numărului foarte mare de decese ar putea să fie o tulpină a virusului descoperită pentru prima dată în Brazilia, care este mult mai contagioasă și poate reinfecta persoanele care s-au vindecat deja. Națiunea sud americană este a doua țară cu cele mai multe decese la nivel global.

„Este un număr absurd de mare”, spune Fátima Marinho, epidemiolog la Universitatea din São Paulo, cu privire la numărul de decese la copii. „Nu am văzut asta nicăieri altundeva în lume”.

Medicii care studiază virusul în Brazilia cred că de vină pentru numărul mare de morți este varianta P.1 a coronavirusului, identificată pentru prima dată în Brazili. Varianta P.1 este de două ori mai contagioasă decât tulpina originală a coronavirusului și poate reinfecta persoanele care s-au vindecat deja de COVID-19.

 

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un baraj s-a rupt în Brazilia, deja afectată de inundații masive. 30 de morți după ce un val de doi metri a acoperit casele

Cinci morți în Brazilia, unde sunt furtuni și inundații. Apa a ajuns la acoperișuri, iar oamenii s-au trezit în mijlocul unui lac

Râpele uriașe care înghit cartiere întregi amenință tot mai multe orașe. Un fenomen global agravat de schimbările climatice

O femeie din Brazilia a mers cu un cadavru într-un scaun cu rotile la bancă, pentru a cere un împrumut

Partenerii noștri