Live

Rudele victimelor zborului MH17 denunță „lipsă de respect” față de rămășițele umane

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Rudele şi prietenii victimelor prăbuşirii avionului ce efectua zborul MH17 la 17 iulie 2014, în estul Ucrainei, au denunţat duminică tratamentul „nerespectuos” faţă de rămăşiţele umane descoperite la locul tragediei de către jurnalişti, transmite AFP.

„Circumstanţele acestor descoperiri sunt puţin suspecte”, a declarat Piet Ploeg, preşedintele Fundaţiei MH17, ce reuneşte familii şi prieteni ai victimelor. „Aceste rămăşiţe pământeşti au fost descoperite în acelaşi loc unde anchetatorii au cernut deja pământul. Este imposibil să fi existat atât de multe rămăşiţe pământeşti în acest loc. Este bizar, este ca şi cum cineva păstrează aceste rămăşiţe pentru a le face să reapară din când în când, pentru a-şi face publicitate”, a adăugat Ploeg, potrivit Agerpres.

„Este bine când rămăşiţele pământeşti sunt predate celor apropiaţi, dar a te juca cu ele nu este bine. Este un comportament greşit din partea jurnaliştilor”, a spus preşedintele Fundaţiei MH17.

Un jurnalist, Patrick Lancaster, a relatat la 11 decembrie, într-o înregistrare video postată pe YouTube, că a descoperit 52 de oase sau alte fragmente umane în locul unde avionul companiei Malaysia Airlines, ce efectua un zbor Amsterdam - Kuala Lumpur, s-a prăbuşit în 17 iulie 2014 în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii proruşi.

În acest incident aerian şi-au pierdut viaţa 298 de persoane, dintre care 196 de cetăţeni olandezi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Tragedie! Un campion a anunțat că fiul său în vârstă de 15 luni a murit: ”Prietenul meu e fără viață. Vă rog, ajutați-mă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţa pentru a fugi de război. Cele mai multe victime, la frontiera cu România

"Castelul lui Harry Potter" din Ucraina a ars după ce rușii l-au lovit cu o rachetă

Construcţia unui nou pod rutier peste Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina, pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului

Experţi ONU susţin că au găsit la Harkov resturile unei rachete nord-coreene (Reuters)

Partenerii noștri