Live

Sclavă la 6 ani. Sărăcia împinge de multe ori părinții să își trimită copiii în necunoscut

Data publicării:
Copii forțați să cerșească, violați și bătuți - polițiștii au destructurat o grupare infracțională. Foto: Guliver/GettyImages

Peste 40 de milioane de oameni din întreaga lume sunt victime ale sclaviei moderne, ale căsătoriilor forțate, ale traficului de ființe umane sau rețelelor de prostituție. Cel mai afectat continent e Africa, unde sărăcia împinge de multe ori părinții să își trimită copiii în necunoscut, pentru a asigura întregii familii un trai mai bun. Fiecare poveste e o picătură într-un ocean de cruzime.

Blessing - care în engleză înseamnă Binecuvântare - avea doar șase ani când mama ei a trimis-o în Abuja, capitala Nigeriei, la o familie care a promis că, în schimbul unui mic ajutor la treburile casnice, o va trimite la școală. Așa au început doi ani de sclavie, în care copila a muncit încontinuu, a fost bătută și hrănită cu resturi de mâncare stricată.

„Mi-a spus că vine mama și că nu trebuie să îi spun ce se întâmplă cu mine, că nu o să mă lase să îi spun nimic. O să am voie doar să o salut și să îi spun că sunt bine, dacă nu, o să regret că mama m-a adus în casa asta”, a povestit Blessing.

După coșmarul în care propria familie a trimis-o, fără intenție, fetița a fost salvată de o fundație și de atunci, se află sub protecția acesteia.

Nu toți părinții reușesc să își protejeze copiii, mai ales dacă aceștia părăsesc Nigeria.

Sunt state în țară în care părinții sunt mândri că un copil este plecat, deci nu le pasă cum le merge sau ce fac când ajung acolo. Cel mai important pentru ei e să spună că este în străinătate. E nevoie de o reorientare totală, e nevoie de educație continuă, trebuie lămurite lucruri și instituite pedepse”, spune M. Ugaekbu, de la Comisia Națională pentru Migranți.

Dovadă cazul unei tinere din Nigeria, care a ajuns tocmai în Rusia, unde i s-a promis că o așteaptă un loc de muncă. Doar că a căzut victimă a unei rețele de prostituție. Și-a recăpătat cu greu libertatea și a reușit să revină acasă. Acum lucrează într-o fabrică de confecții.

„Simt că am plătit prețul suprem pentru familia mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am întors vie”, spune Progress, victima unei rețele de prostituție.

Din zecile de milioane de persoane traficate la nivel mondial, majoritatea provin din Africa. Unul din șapte locuitori ai continentului e victimă a traficului de ființe umane sau sclaviei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu: România este una dintre țările sursă al traficului de persoane din Europa. 500 de români sunt anual victime

Polițiști de frontieră înjunghiați de traficanții de migranți. Unul dintre suspecți a fost prins, alți doi sunt căutați

Băieţelul din Gorj vândut pe câteva sute de lei în Germania este adus în România, dar nu va fi dat înapoi familiei

Peste 100 de deținuți au evadat din închisoare din cauza ploilor torențiale care au distrus împrejurimile din „era colonială”

Partenerii noștri