Peste 100 de deținuți au evadat din închisoare din cauza ploilor torențiale care au distrus împrejurimile din „era colonială”

Data publicării:
evadat din închisoare
Ploile torenţiale au distrus gardul unităţii, iar deținuții au evadat. Foto: Shutterstock

Circa 120 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din Nigeria după ce ploile torenţiale au distrus gardul unităţii, au anunţat joi autorităţile, informează AFP. Ploile abundente care s-au abătut miercuri timp de mai multe ore au „devastat” centrul de detenţie din oraşul central Suleja, în apropiere de capitala Abuja, distrugând clădirile şi gardul de protecţie, a declarat un purtător de cuvânt al închisorilor nigeriene, potrivit Agerpres. 

Distrugerile au dus la „evadarea unui total de 119 deţinuţi din centru”, a adăugat Adamu Duza, citat într-un comunicat.

Personalul închisorii şi alţi agenţi de securitate au reuşit să prindă 10 dintre aceştia, în timp ce ceilalţi sunt în continuare căutaţi, a adăugat el.

Duza a recunoscut starea de degradare a închisorilor nigeriene care datează din „era colonială” şi a precizat că autorităţile penitenciare lucrează pentru a înlocui „toate instalaţiile îmbătrânite” cu „instalaţii moderne”.

Autorităţile penitenciare au făcut apel la public să fie atent la prizonierii evadaţi şi să raporteze orice persoană suspectă personalului de securitate.

Evadările sunt frecvente în închisorile suprapopulate din Nigeria, unde bandele de infractori şi de jihadişti reuşesc să pătrundă pentru a-şi elibera tovarăşii. În iulie 2022, un grup de jihadişti a pătruns în închisoarea din Kuje, la periferia capitalei Abuja, cu explozibili şi arme grele, eliberând peste 800 de deţinuţi, inclusiv peste 60 dintre camarazii lor.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine