Live

VIDEO O fetiţă ajunsă accidental sub un tren a fost găsită teafără şi nevătămată

Data publicării:

Un copil mic ajuns accidental sub un tren, după ce a căzut pe calea ferată, a fost scos teafăr într-o gară din India, un eveniment filmat şi devenit viral, joi, pe reţelele de socializare, relatează AFP.

În înregistrarea video filmată cu un telefon mobil în Mathura din statul Uttar Pradesh (nord) se poate vedea cum trenul trece peste copil în timp ce persoanele aflate la faţa locului asistă neputincioase la întreaga scenă.

Potrivit presei indiene, fetiţa în vârstă de un an a căzut în spaţiul dintre vagon şi peron în timp ce părinţii săi coborau din tren. Ea a rămas pe spate, culcată de-a lungul şinei, în timp ce trenul s-a pus în mişcare şi a accelerat, fără însă ca roţile să o atingă.

După ce trenul a părăsit gara, un bărbat a ridicat rapid copilul, în mod miraculos teafăr şi nevătămat.

Părinţii ar fi scăpat în mod accidental copilul din cauza înghesuielii, potrivit media indiene.

Autorităţile au profitat de acest incident pentru a reaminti călătorilor că trebuie să rămână vigilenţi în trenurile aglomerate. ''Noi desfăşurăm în mod activ campanii de conştientizare cu privire la pericolul reprezentat de călătoria pe acoperişul trenurilor sau pe treptele acestora'', a declarat G K Bansal, un purtător de cuvânt al căilor ferate.

Uriaşa reţea de cale ferată din India este binecunoscută pentru trenurile supraaglomerate şi accidentele frecvente. Deseori sunt înregistrate decese ale persoanelor care traversează ilegal şinele de cale ferată sau care cad din vagoanele aglomerate.

În fiecare an, 15.000 de pasageri mor în accidente feroviare în India, potrivit unui raport guvernamental publicat în anul 2012.

Guvernul indian a promis alocarea a 137 de miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani pentru modernizarea sistemului feroviar.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

14 oameni au murit pentru că mecanicii de tren se uitau la cricket pe telefon. Anchetă după tragedia feroviară din octombrie, din India

Maşină lovită de două trenuri la o trecere la nivel cu calea ferată în Buşteni. Trei victime încarcerate

Un bărbat de 37 de ani a murit lovit de tren, în Braşov

O femeie a murit după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren marfar

Partenerii noștri