Live

Președintele Serbiei acuză Australia că l-a „maltratat” pe Djokovic timp de 11 zile

Data actualizării: Data publicării:
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei. Foto: Profimedia Images

Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat presei naționale că a vorbit cu Novak Djokovic după decizia Curții și că l-a sprijinit. El de asemenea a acuzat autoritățile australiene că l-au maltratat pe tenismen timp de 11 zile.

„I-am spus că sunt nerăbdător să se întoarcă în Serbia, să se întoarcă în țara lui, pentru a fi unde este întotdeauna binevenit. Să-l maltratezi pe cel mai bun jucător de tenis timp de 11 zile, iar în a 11-a să-i predai decizia luată în prima zi...”, a declarat Vucic, conform Novosti, citat de The Age.

El a acuzat că avocații guvernului australian mint.

„Ați văzut în procedurile fără rost din instanță cât de mult au mințit procurorii (referindu-se la avocații guvernului australian). Ei pur și simplu mint. Ei spun că sunt mai puțin de 50% persoane vaccinate în Serbia și oficial numărul este de 58%. Nu uitați că este mai mare decât în multe țări UE. Acela a fost un argument fără rost, însă asta e posibil într-un spectacol orwellian”.

Vucic a spus că sportivii australieni ar fi primiți într-un mod mult mai bun în Serbia la un eveniment sportiv în martie „și nu-i vom maltrata din cauza alegerilor”.

„Le mulțumesc australienilor și sunt sigur că ei iubesc sârbii. Ei cred că l-au umilit pe Djokovic, însă ei s-au umilit singuri iar el se poate întoarce în țara lui și să se uite în ochii tuturor ținând capul sus”.

Premierul Serbiei, Ana Brnabic, a spus că este „incredibil” că există două decizii diferite în justiție la care s-a ajuns în câteva zile, în timp ce Novak Djokovic era supus unor 11 zile de „maltratare fizică și psihologică”.

Federația de Tenis din Serbia și-a exprimat „extrema dezamăgire” privind decizia Curții Federale de a-l deporta pe Novak Djokivic, spunând că „farsa s-a încheiat”.

„Politica a înfrânt sportul de această dată”, a declarat federația într-un comunicat.

„Interferența politicii în sport a deschis multe chestiuni fierbinți. Ce mesaj trimite Australia, organizatoare de două ori a Jocurilor Olimpice, înaintea Jocurilor din 2032?”.

Federația a declarat că îl sprijină pe Djokovic ca fiind cel mai bun ambasador al Serbiei.

Judecătorii au respins ultimul apel al tenismenului sârb Novak Djokovic pentru anularea deciziei de a i se suspenda viza de intrare în Australia. Novak Djokovic a părăsit aeroportul din Melbourne, cu destinația Europa, via Dubai. Tenismenul a fost escortat de autorități la îmbarcarea în avion. Astfel el nu va avea voie timp de trei ani să intre în Australia, decât în anumite circumstanțe.

Duminică, instanța a menținut decizia ministrului imigrației din Australia, Alex Hawke, de a i se anula viza pe motiv că prezența lui Djokovic în Australia ar putea reprezenta un risc de „neliniște publică”, având în vedere că este „un talisman al mișcării anti-vaccin”. Judecătorul James Allsop a anunțat că instanța a respins în unanimitate contestația lui Djokovic, sportivul trebuind să plătească costurile, însă a explicat că decizia nu a judecat „meritul sau înțelepciunea deciziei” ministrului, ci dacă era atât de irațională încât să fie ilegală.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cutremur la granița României, marți dimineață

Înainte să-și viziteze aliații din Serbia și Ungaria, dictatorul chinez se va întâlni cu Macron și Von der Leyen la Paris

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Serbia anunță un exercițiu militar uriaș la granița cu Kosovo: „Vom arăta că țara noastră nu este un sac de box”

Partenerii noștri