Live

R. Moldova expulzează doi spioni deghizați în turiști: Erau antrenaţi pentru punerea în aplicare a unui plan de destabilizare

Data actualizării: Data publicării:
Foto: sis.md

Serviciul de Informaţii şi de Securitate al Republicii Moldova (SIS) a anunţat, luni, expulzarea a doi turişti străini, care au fost declaraţi indezirabili pentru o perioadă de zece ani pe teritoriul republicii pentru activităţi subversive.

În cadrul unor măsuri contrainformative orientate spre depistarea riscurilor la adresa securităţii naţionale, SIS a identificat prezenţa pe teritoriul Republicii Moldova a doi cetăţeni străini, „conectaţi la anumite centre subversive din afara ţării”, a anunţat serviciul într-un comunicat, citat de Ziarul de Gardă, conform Agerpres.

Pentru a nu permite continuarea „activităţii subversive de natură să pună în pericol securitatea naţională a Republicii Moldova”, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Migraţie, SIS a luat „o măsură asiguratorie” de declarare a celor doi cetăţeni străini drept persoane indezirabile pe un termen de 10 ani şi expulzarea lor, în conformitate cu art. 55 alin. (1) din Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor.

„Aceştia erau antrenaţi în activităţi de culegere de date şi informaţii pentru punerea în aplicare a unui plan de destabilizare a situaţiei interne din ţară, cu provocarea schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova”, se menţionează în comunicatul SIS.

„S-a stabilit că cei doi cetăţeni străini, deghizaţi în simpli turişti, erau coordonaţi din umbră de către un grup de persoane afiliat unei reţele conspirative de experţi în tehnologii politice şi inginerie socială de peste hotare”, mai transmite SIS.

Cei doi „cetăţeni străini au iniţiat un complex de acţiuni informativ-subversive de cercetare a diferitor locaţii în preajma unor sedii guvernamentale şi obiective de infrastructură critică”, potrivit SIS. De asemenea, aceştia ar fi participat activ la monitorizarea şi documentarea proceselor social-politice din ţară şi a acţiunilor de protest organizate în capitală de către „anumite forţe politice”.

Pe 23 februarie, SIS a informat că împreună cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) investighează „o reţea de agenţi în care sunt implicaţi cetăţeni ai Republicii Moldova şi ai altui stat în acţiuni de trădare de patrie şi spionaj”.

Aceste acţiuni ale SIS vin la scurt timp după ce preşedinta Maia Sandu a vorbit într-o conferinţă de presă despre un plan al Rusiei de a organiza „acţiuni violente, mascate sub proteste ale aşa-numitei opoziţii, prin care ar urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău”.

La sfârşitul săptămânii trecute, Rusia a transmis Republicii Moldova, Ucrainei şi aliaţilor occidentali ai Ucrainei, că va percepe orice acţiuni care ameninţă forţele ruse staţionate în Transnistria drept un atac asupra Rusiei. Avertismentul a venit după ce ministerul rus al apărării acuzase, vineri, Ucraina că masează trupe în apropierea regiunii transnistrene pentru a provoca un „atac sub steag fals” pentru a invada Transnistria.

Autorităţile de la Kiev au dezminţit această informaţie, la fel şi Chişinăul, care a îndemnat la calm populaţia.

„Ministerul Apărării monitorizează toate evenimentele, acţiunile şi schimbările care au loc în regiune şi pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Menţionăm că, în prezent, nu există ameninţări directe la adresa securităţii militare a statului. Ministerul conlucrează cu toate celelalte autorităţi de securitate ale statului ca, împreună, să prevenim orice tentativă de destabilizare, să menţinem pacea şi stabilitatea în republică, astfel încât cetăţenii noştri să fie în siguranţă", a spus, vineri, ministerul apărării de la Chişinău, infirmând susținerile Kremlinului, potrivit cărora Ucraina ar pregăti o ofensivă în Transnistria.

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat, luni, că situaţia din jurul regiunii este una tensionată, dar le-a recomandat locuitorilor din Transnistria să fie calmi şi să nu intre în panică. El a precizat că-i va informa în cazul unui pericol real, potrivit presei de la Chişinău.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski spune că Ucraina are în sfârșit suficientă muniție pentru artilerie: „Nicio brigadă nu se mai plânge”

Premierul Estoniei: Putin încearcă să transforme în armă amenințarea migrației în masă, pentru a diviza Europa

Maia Sandu confirmă că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE

Ungaria a respins rezoluția Consiliului Europei care sprijină formula de pace a Ucrainei: „Avem nevoie de negocieri de pace reale”

Partenerii noștri