Live

Reacția Rusiei după declarația ministrului canadian de externe privind o „schimbare de regim” la Moscova

Data publicării:
Melanie Joly, ministrul de externe al Canadei. Foto: Profimedia

Ministerul de Externe al Rusiei a protestat pe lângă cel mai înalt reprezentant diplomatic al Canadei la Moscova în legătură cu afirmaţiile şefei diplomaţiei canadiene, Melanie Joly, despre o „schimbare de regim” în Rusia.

Ministerul rus a anunţat marți că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri canadian Brian Ebel, căruia i-a transmis că declaraţiile lui Melaniei Joly sunt inacceptabile.

Joly a fost citată de presa canadiană cu următoarea declaraţie, făcută într-o conferinţă de presă la 10 martie: „Putem să vedem cât de mult izolăm regimul rus chiar acum - pentru că trebuie să o facem economic, politic şi diplomatic - şi care este impactul şi asupra societăţii şi cât de mult vedem o potenţială schimbare de regim în Rusia”.

Comunicatul diplomaţiei de la Moscova condamnă „atacul rusofob” şi spune că acesta va avea consecinţe serioase asupra relaţiilor bilaterale, potrivit Reuters, preluată de Agerpres. Rusia îşi rezervă dreptul să ia „contramăsuri adecvate” în funcţie de paşii ulteriori ai autorităţilor de la Ottawa.

Canada, membru în NATO şi G7, s-a alăturat aliaţilor săi occidentali în impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei după ce aceasta a invadat Ucraina.

Vineri, Ottawa a salutat decizia Curţii Penale Internaţionale de a emite mandate de arestare pentru preşedintele rus Vladimir Putin şi comisarul rus pentru drepturile copiilor în legătură cu deportarea de copii ucraineni în Rusia după declanşarea conflictului.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Situație critică pe frontul de est din Ucraina. Rușii au anunțat că au cucerit încă un sat din regiune

Doi jurnaliști ruși au fost arestați pentru „extremism”, fiind acuzați că au lucrat pentru Fundația lui Aleksei Navalnîi

Putin încalcă din nou regulile internaționale. UE critică Moscova după ce a preluat controlul unor firme italiene şi germane

Lupte intense pe frontul din Ucraina. Rusia a lansat un atac masiv cu zeci de rachete

Partenerii noștri