Live

Rusia afirmă că redirecționează deja o parte din exporturile de petrol, în urma sancțiunilor UE. Cine sunt cumpărătorii

Data publicării:
Petrolier rusesc pe ocean. Foto: Profimedia Images

Kremlinul susține că a început deja să redirecţioneze o parte din exporturile sale de petrol pentru a limita pagubele provocate de sancțiunile europene.

Liderii statelor UE au convenit luni o diminuare cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele anului, precum şi alte sancţiuni, inclusiv eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul SWIFT, în ideea de a pedepsi Moscova pentru invadarea Ucrainei. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei din Rusia pe mare vor fi impuse cu o perioadă de tranziţie de şase luni pentru ţiţei şi de opt luni pentru produsele rafinate.

„Aceste sancţiuni vor avea un impact negativ asupra întregului continent - pentru europeni, pentru noi, şi pentru întreaga piaţă globală a energiei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Mai mult de un sfert din petrolul folosit de Europa a venit anul trecut din Rusia, în UE ajungând aproape jumătate din exporturile ruseşti de ţiţei şi produse petroliere, conform datelor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA).

Deja Moscova a început să redirecţioneze livrările destinate iniţial Europei, în urma impunerii sancţiunilor, a mai anunţat Kremlinul.

„Aceasta este o acţiune sistemică, ţintită, care ne va permite să minimalizăm consecinţele negative”, a mai spus Peskov.

Printre ţările care au cumpărat masiv ţiţei rusesc, beneficiind de preţul mai scăzut, sunt India şi China.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţa pentru a fugi de război. Cele mai multe victime, la frontiera cu România

"Castelul lui Harry Potter" din Ucraina a ars după ce rușii l-au lovit cu o rachetă

Experţi ONU susţin că au găsit la Harkov resturile unei rachete nord-coreene (Reuters)

Lovitură grea pentru Șoigu în jocurile de putere de la Kremlin. Ce schimbări pregătește Putin, după arestarea protejatului ministrului

Partenerii noștri