Live

Rusia pregătește o „catastrofă” la uzina Titan din Crimeea. Avertismentul serviciilor secrete ucrainene

Data publicării:
Rusia pregătește o „catastrofă” la uzina chimică Titan din Crimeea, a precizat luni Direcţia de Informaţii Militare a Ucrainei (GUR). FOTO: Profimedia Images

Rusia pregătește o „catastrofă” la uzina chimică Titan din Crimeea, a precizat luni Direcţia de Informaţii Militare a Ucrainei (GUR), potrivit Newsweek.

Forțele de ocupație ruse exploatează atelierele uzinei, situată în Armyansk, în nordul peninsulei de la Marea Neagră, pe care președintele rus Vladimir Putin a anexat-o în 2014, potrivit GUR. Ucraina a promis să recucerească Crimeea într-o contraofensivă.

„În Armyansk, ocupată temporar în nordul peninsulei Crimeea, rușii se pregătesc pentru evacuarea atât a reprezentanților administrației de ocupație, cât și a populației locale”, se arată în comunicat.

GUR a mai precizat că, în urma distrugerii barajului Kahovka săptămâna trecută și a lipsei ulterioare de apă în canalul din nordul Crimeei, procesele de producție de la uzina Crimean Titan din Armyansk „au fost perturbate la un nivel critic”.

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc pentru daunele provocate barajului, situat pe râul Nipru. 

Canalul Crimeii de Nord, care în mod tradițional a livrat 85% din apa Crimeii, preia apă din rezervorul Kahovka, acum distrus. Cea mai mare parte a apei din Canalul Crimeii de Nord este folosită pentru agricultură sau industrie, dar aproximativ o cincime este folosită pentru apă potabilă, acoperind majoritatea nevoilor peninsulei.

„Rușii consideră că este imposibil să reia operațiunile la un nivel minim acceptabil. Există rapoarte care circulă pe teritoriul ocupat temporar al Armyansk cu privire la posibila închidere a instalației Titan din Crimeea. În același timp, în ultimele zile, rușii au plasat mine în atelierele întreprinderii operaționale și au pus explozibili atât în fabrică, cât și în zona care o înconjoară”, a precizat GUR.

Serviciul ucrainean de informații militare a adăugat: „Atacul terorist asupra uzinei din Crimeea, pentru care se pregătesc invadatorii ruși, va însemna o catastrofă artificială provocată de om, teribilă prin consecințele sale.”

GUR a precizat că, în cazul unei explozii la uzină, un nor de amoniac ar putea acoperi zonele din jur în jumătate de oră.

Armyansk, districtul Krasnoperekopsk din Crimeea și districtele sudice ale regiunii ucrainene Kherson vor fi amenințate, a adăugat GUR.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premierul Estoniei: Putin încearcă să transforme în armă amenințarea migrației în masă, pentru a diviza Europa

Ungaria a respins rezoluția Consiliului Europei care sprijină formula de pace a Ucrainei: „Avem nevoie de negocieri de pace reale”

Rusia acuză Marea Britanie că e un „participant de facto” în războiul din Ucraina

Putin spune că Zelenski nu are legitimitate, pentru că nu organizează alegeri prezidențiale în Ucraina

Partenerii noștri