Live

Serviciul secret al Ucrainei anunţă că a descoperit o fraudă masivă în timpul achiziţionării de arme de către armată

Data publicării:
Foto: General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat, sâmbătă, că a descoperit un sistem de corupţie în timpul achiziţionării de arme de către armata ucraineană şi că valoarea totală a fraudei ar fi echivalentă cu aproximativ 40 de milioane de dolari, relatează Reuters, citată de News.ro.

Anunţul privind frauda masivă a fost confirmat de Ministerul ucrainean al Apărării.

Lupta pentru eradicarea corupţiei în Ucraina rămâne o problemă majoră, în pofida deciziei Uniunii Europene de anul trecut de a deschide negocieri oficiale de aderare cu Kievul.

SBU a declarat că o investigaţie a „arătat că angajaţi ai Ministerului Apărării şi oficialii furnizorului de arme Lviov Arsenal au furat aproape 1,5 miliarde de grivne în cadrul unei tranzacţii de cumpărare de obuze”.

Potrivit anchetei, „foşti şi actuali funcţionari de rang înalt din Ministerul Apărării şi manageri ai companiilor afiliate au fost implicaţi în delapidare”, arată SBU.

Potrivit serviciului de informații, deturnarea de fonduri a implicat achiziţionarea a 100.000 de obuze pentru armata ucraineană.

SBU a declarat că un contract pentru obuze a fost semnat cu Lviov Arsenal în august 2022 - la şase luni după începerea războiului - şi că plata a fost făcută în avans, unele fonduri fiind transferate în străinătate.

Cu toate acestea, comunicatul de presă precizează că nu au fost furnizate niciodată arme şi că unele fonduri au fost transferate ulterior în alte conturi din străinătate.

Cinci persoane au fost primit „notificări de suspiciune”, prima etapă a procedurilor judiciare ucrainene. Unul dintre suspecţi a fost arestat în timp ce încerca să treacă frontiera ucraineană.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General american: Rusia nu are forțe suficiente pentru o străpungere majoră în Ucraina

Geoană, întrebat dacă România ar trebui să trimită Ucrainei sisteme Patriot: E o decizie pur internă, nu intervenim noi de la NATO 

Zelenski e în Harkov, cel mai fierbinte punct al frontului. În timp ce mii de femei și copii erau evacuați, rușii "îi vânau" cu drone

Doi fraţi care au studiat la MIT sunt acuzaţi că au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde

Partenerii noștri