Live

Soluția de „happy end” propusă de președintele sârb pentru a pune capăt lungului conflict cu regiunea Kosovo

Data publicării:
Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a sugerat joi că este pregătit pentru un compromis în definirea frontierelor Serbiei cu Kosovo, cu scopul de pune capăt unui îndelungat conflict şi în contextul în care normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina este o condiţie cheie pentru primirea Serbiei în blocul comunitar, informează Agerpres, care citează agenţia Reuters.
 
 
„Este nevoie de doi pentru un tangou”, a afirmat Vucic, referindu-se la negocierile dintre Belgrad şi Pristina mediate de UE.
 
Cei mai mulţi dintre sârbii kosovari, mai ales cei din partea de nord a Kosovo, unde sunt majoritari, se împotrivesc autorităţilor de la Pristina.

Prin urmare, în timpul unei vizite în oraşul kosovar Sid, Vucic a sugerat o delimitare, termen înţeles de mulţi ca fiind o sugestie pentru o partiţie între Serbia şi partea din Kosovo dominant albaneză.

„Eu încerc, iar aceasta este politica mea pentru delimitarea cu albanezii. Dacă avem un teritoriu care nu ştim cui îi aparţine, de cine şi cum este administrat, aceasta este mereu o sursă de potenţiale conflicte”, a spus preşedintele sârb.

Ideea unei partiţii a mai fost evocată, dar a fost respinsă pe 31 iulie de preşedintele kosovar, Hashim Thaci.

Totuşi, politicieni şi analişti de la Belgrad consideră că o partiţie în urma căreia Serbiei i s-ar permite să păstreze controlul asupra părţii de nord a Kosovo (zonă majoritar sârbă) în schimbul Văii Presevo, o zonă din sudul Serbiei populată de etnici albanezi, ar putea fi acceptabilă pentru ambele părţi.

Dar Serbia mai doreşte şi o autonomie extinsă pentru enclavele sârbe din Kosovo, un statut de protecţie pentru mănăstirile ortodoxe şi compensaţii financiare pentru pierderea unor proprietăţi, inclusiv proprietăţi industriale şi facilităţi energetice.

Preşedintele Aleksandar Vucic, care conduce delegaţia sârbă la negocierile cu Kosovo mediate de UE şi urmează să se întâlnească la Bruxelles cu Hashim Thaci, a mai spus că soluţia trebuie să fie „cuprinzătoare, dar nu simplificată”, însă a refuzat să dezvolte ideile pentru a nu „deschide cărţile de negociere”. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cutremur la granița României, marți dimineață

Înainte să-și viziteze aliații din Serbia și Ungaria, dictatorul chinez se va întâlni cu Macron și Von der Leyen la Paris

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Serbia anunță un exercițiu militar uriaș la granița cu Kosovo: „Vom arăta că țara noastră nu este un sac de box”

Partenerii noștri