Live

Americanii ar putea face un al doilea rapel cu Moderna în acest an, pentru a fi protejați de noile tulpini ale coronavirusului

Data actualizării: Data publicării:
Doze de vaccin Moderna. Imagine ilustrativă. Foto: Profimedia Images

Compania Moderna a anunțat miercuri că până la sfârșitul acestui an americanii ar putea primi o a treia doză din vaccinul anti-COVID pe care îl produce, pentru a fi protejați de noile variante ale coronavirusului, relatează Business Insider

Răspândirea noilor tulpini de coronavirus și ritmul destul de încetinit al campaniilor de vaccinare au dus la o creștere a cazurilor de COVID în întreaga lume, deși speranțele erau într-o încetinire a pandemiei.

Campania de vaccinare anti-COVID nu pare astfel să se încheie prea curând. Sunt tot mai multe indicii în acest sens, iar șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat și ea, miercuri, această posibilitate, anunțând negocierea unui nou contract cu BioNTech-Pfizer pentru livrarea a 1,8 miliarde de doze de vaccin în următorii doi ani (perioada 2021-2023).

Compania Moderna speră să poată oferi rapelul adaptat noilor variante de coronavirus spre sfârșitul acestui an.

„Țările care deja au atins o rată mare de vaccinare probabil vor fi pregătite să se concentreze pe administrarea unui nou rapel în 2022, posibil chiar de la sfârșitul acestui an”, a declarat Corinne Le Goff,  director comercial al Moderna într-o discuție cu investitorii. „Țări precum SUA, unde campania de vaccinare are un ritm alert, ar putea începe să facă al doilea rapel în curând, dar pentru că numai 5 la sută din populația globului a fost vaccinată, majoritatea țărilor vor continua să-și vaccineze populația cu doza inițială”, a explicat oficialul Moderna. 

Moderna speră să obțină în acestă vară autorizarea pentru vaccinul adaptat

„Sper ca în această vară să obținem autorizarea pentru un vaccin adaptat, încât să ajutăm oamenii să primească doza înainte de venirea toamnei, ca să avem cu toții o toamnă normală, și nu o toamnă și o iarnă cum am văzut în ultimele șase luni”, a declarat Stéphane Bancel, CEO Moderna, într-un interviu pentru Insider, acordat marți.

Până spre mijlocul lunii aprilie, Statele Unite administraseră peste 85 de milioane de doze Moderna.

Aproape jumătate dintre adulții americani au fost vaccinați cu cel puțin o doză de vaccin, fie că este vorba de vaccinul de la Moderna, de la Pfizer sau de la Johnson & Johnson, potrivit datelor Centrului american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Specialiștii au avertizat că în timp, după încetarea pandemiei, COVID-19 ar putea deveni o boală endemică, ce ar contina să se răspândească precum o gripă, într-o formă moderată, iar producătorii de vaccinuri ar putea face periodic noi variante de vaccin, adaptate la tulpinile de virus care circulă, exact ca în cazul gripei. 

Cele mai noi date arată că vaccinul Moderna continuă să protejeze într-o mare măsură la șase de la administrare.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fost fotbalist de la FCSB, întreținut de mama sa: ”Sumele de bani dăruite de mine, principala sursă de venit a familiei lui”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autoritatea sanitară americană FDA a autorizat o versiune actualizată de vaccinuri anti-COVID-19

Testarea unui vaccin combinat Covid-gripă arată „rezultate revoluționare”

Un bărbat de 62 de ani din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori. Ce au constatat cercetătorii

Andrei Baciu și-a dat demisia de la șefia CNAS

Partenerii noștri