Live

Donald Trump a fost suspendat și pe YouTube. Canalul președintelui, blocat o săptămână

Data publicării:
Fostul președinte al SUA, Donald Trump. Foto: Guliver/GettyImages

YouTube a anunțat că suspendă pentru cel puțin o săptămână canalul video al președintelui american Donald Trump, pentru încălcarea politicilor sale de conținut, scrie CNN. YouTube rămăsese ultima mare platformă social media care nu l-a sancționat pe Donald Trump.

Un video recent care incita la violență a fost șters de pe canalul YouTube al lui Donald Trump, au declarat reprezentanții companiei pentru CNN. Aceștia nu au dat detalii despre video, dar au precizat că, după o săptămână, vor reevalua decizia. 

„După o examinare atentă, în contextul îngrijorărilor provocate de posibile incitări la violență, am eliminat conținut încărcat pe canalul Donald J. Trump și am emis o sancțiune pentru încălcarea politicii noastre privind incitarea la violență. Ca atare, în acord cu politica noastră de sancțiuni, pe acest canal nu se va mai putea încărca conținut și nu se va mai putea transmite livestream pentru cel puțin șapte zile, perioadă care ar putea fi prelungită”, se arată într-un comunicat al companiei YouTube.

YouTube a eliminat conținut video și de pe canalul Casei Albe, mai scrie CNN.

Compania a mai precizat că va bloca și comentariile la clipurile video de pe canalul președintelui. Potrivit politicii YouTube, la a doua sancțiune va primi o suspendare de două săptămâni, iar la a treia i se va închide canalul definitiv.

YouTube rămăsese singura platformă majoră de sovcial media care nu îi aplicase niciun fel de sancțiune lui Donald Trump. Facebook l-a suspendat pe termen nedefinit, iar Twitter i-a închis definitiv contul.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fost fotbalist de la FCSB, întreținut de mama sa: ”Sumele de bani dăruite de mine, principala sursă de venit a familiei lui”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban a vorbit la telefon cu Trump și i-a urat succes în alegerile care vin peste câteva zile

Elon Musk va apărea în faţa justiţiei din cauza loteriei sale electorale prin care îl sprijină pe Trump

Alegerile din SUA, la casele de pariuri. Cine e dat drept câștigător dintre Kamala Harris și Donald Trump

Trump, cu mașina de gunoi la un miting electoral, după gafa președintelui SUA: „În onoarea Kamalei şi a lui Biden”

Partenerii noștri