Live

Guvernatorul New York-ului, după o nouă acuzație de hărțuire sexuală: „Cred că la muncă mă joc şi fac glume care mi se par amuzante”

Data publicării:
Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York Foto: GettyImages

După ce a fost acuzat de hărțuire sexuală pentru a doua oară, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a declarat că îi pare foarte rău pentru că afirmațiile și comportamentul au fost interpretate „ca un flirt nesolicitat”, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Cred că la muncă mă joc şi fac glume care mi se par amuzante. Uneori îi tachinez pe oameni într-un mod care mi se pare prietenos, atât în public, cât şi în privat”, a declarat Cuomo într-un comunicat.

„Înţeleg acum că interacţiunile mele ar fi putut fi insensibile sau prea personale şi că unele comentarii, având în vedere poziţia mea, ar fi putut avea efecte neintenţionate asupra unora. Îmi dau seama că unele dintre lucrurile pe care le-am spus au fost interpretate greşit ca un flirt nesolicitat. Dacă unii au avut această impresie, îmi pare sincer rău”, a adăugat el.

„Pentru a fi clar, nu am atins pe nimeni în mod necorespunzător, nici nu am făcut avansuri cuiva şi niciodată nu am vrut să fac pe cineva să se simtă incomod”, a spus Cuomo.

Este a doua oară când guvernatorul New York-ului este acuzat de hărțuire sexuală 

Acestea sunt primele scuze oferite de guvernatorul democrat, în funcţie de 10 ani şi unul dintre cei mai puternici guvernatori din SUA, după acuzaţiile de hărţuire prezentate pe un blog miercuri de una din fostele sale consiliere.

Consiliera Lindsey Boylan, în vârstă de 36 de ani, a declarat că guvernatorul a sărutat-o nesolicitat pe gură, i-a sugerat să joace împreună poker pe dezbrăcate şi "a făcut numeroase eforturi pentru a o atinge pe spate, braţe, picioare", în perioada în care a lucrat în administraţia sa, între 2015 şi 2018.

O altă fostă colaboratoare, Charlotte Bennett, în vârstă de 25 de ani, a declarat sâmbătă pentru New York Times că în primăvara anului 2020 guvernatorul i-a făcut avansuri, ceea ce a făcut-o să nu se simtă confortabil. Guvernatorul era atunci, ca urmare a intervenţiilor sale publice zilnice urmărite de întreaga ţară, o vedetă în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Scuzele sale publice vin în momentul în care unii parlamentari din New York, inclusiv din cadrul majorităţii democrate, i-au cerut demisia. Mandatul său, al treilea, urmează să se încheie la sfârşitul anului 2022.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stormy Daniels depune mărturie în procesul cu Trump: „M-a provocat să-l pleznesc la fund”

Un bărbat și-a ucis soția pentru că nu își mai permitea să plătească pentru tratamentul ei medical

Remus Pricopie: „E fundamental ca România să rămână un stat pivot al democraţiei şi să fie condusă de oameni serioşi”

Încă un american a fost arestat în Rusia. A fost acuzat că a băut și apoi a ieșit afară dezbrăcat

Partenerii noștri