Live

Presă: Trump nu a vrut să vadă nava care poartă numele fostului său adversar politic John McCain

Data actualizării: Data publicării:
John McCain, erou de război, unul dintre cei mai iubiți americani. Foto: Gulliver/Getty Images

Casa Albă a cerut, cu ocazia vizitei lui Donald Trump în Japonia, ca o navă americană ce poartă numele senatorului defunct republican John McCain - pe care locatarul casei Albe îl detesta -, să fie ţinută departe de ochii preşedintelui, dezvăluie The Wall Street Journal, conform News.ro.

„USS John McCain nu trebuie să fie văzută”, a cerut, înaintea vizitei prezidenţiale un conducător militar american, într-o corespondenţă consultată de cotidian. Aflată la reparaţii la baza navală americană din Yokosuka, unde Donald Trump a susţinut marţi un discurs, la bordul altei ambarcaţiuni, nava respectivă era greu de deplasat.

Astfel că numele i-a fost mascat cu o prelată, iar marinarii au fost trimişi în concediu în acea zi, scrie WSJ, citând surse apropiate. Prelata a fost ridicată după aceea, dintr-un motiv nedeterminat, iar o ambarcaţiune a fost deplasată pentru a bloca vederea navei.

„Toate vapoarele şi-au menţinut amplasamentul obişnuit în timpul vizitei preşedintelui”, a dat asigurări un purtător de cuvânt al Flotei a VII-a, adăugând că fotografii în care apare o prelată au fost făcute înainte de sosirea lui Donald Trump.

„Eu n-am fost informat de nimic în legătură cu nava Marinei USS John S. McCain în vizita mea în Japonia”, a reacţionat imediat, miercuri seara, pe Twitter, preşedintele Statelor Unite.

Ce spune ministrul interimar al Apărării

Secretarul interimar al Apărării Patrick Shanahan - acuzat de WSJ - „nu era la curent cu consemnul deplasării USS John S. McCain şi nici cu motivele acestei directive”, a anunţat un purtător de cuvânt al Pentaginului.

Shanahan - care se află într-un turneu în Asia - a dezminţit personal că era la curent. „Este prima oară când aud aşa ceva. Trebuie să aflu un pic mai mult”, a declarat el, la Jakarta, întrebat despre o posibilă lansare a unei anchete.

Donald Trump şi John McCain nu şi-au ascuns vreodată dispreţul mutual. Miliardarul, scutit de serviciul militar, a ironizat în 2015 statutul de erou al Războiului din Vietnam al fostului senator republican, luat prizonier şi torturat timp de cinci ani.

O figură respectată a politicii americane, acesta şi-a retras susţinerea candidatului republican în alegerile prezidenţiale din 2016.

McCain a murit de cancer la creier, la 25 august 2018, la vârsta de 81 de ani. El a cerut, înainte se moară, ca actualul preşdinte să nu asiste la funeraliile sale.

Trump l-a atacat în mai multe rânduri, după aceea, pe fostul pilot de vânătoare. „Eu n-am fost niciodată un mare fan al lui John McCain şi nu voi fi niciodată”, declara el în martie.

„Trump este un copil care se va simţi mereu profund ameninţat de viaţa incredibilă a tatălui meu”, a denunţat miercuri Meghan McCain, fiica lui John McCain.

„Sunt criticată pentru că vorbesc prea mult despre tatăl meu, dar la nouă luni de la moartea sa Trump nu-l lasă să se odihnească în pace. Îmi datorez, aşadar, să-l apăr. Acest lucru îmi face doliul insuportabil”, a adăugat ea.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump compară guvernul lui Biden cu Gestapo-ul nazist: „Ei bine, acum trebuie să scoatem mănuşile”

De Niro îl atacă din nou pe Trump: „E un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi dacă va ajunge iar preşedinte”

Biden îl ironizează pe Trump pentru datoriile adunate în urma proceselor: „Îmi pare rău, Don, nu te pot ajuta”

„Vor distruge ţara. Nu avem de ales”. Trump amenință că va face cea mai mare deportare de migranți dacă va câștiga alegerile 

Partenerii noștri