Live

Ce cadou primește veteranul care a strâns 28 de milioane de lire sterline pentru medicii britanici și care împlinește joi 100 de ani

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Twitter

Căpitanul Tom Moore, veteranul care a reușit să strângă donații de 28 de milioane de lire sterline pentru sistemul medical britanic (NHS), primește un cadou neașteptat de ziua lui, în condițiile în care joi împlinește 100 de ani, relatează BBC.

Veteranul a fost onorat cu o marcă poșală specială. Royal Mail, poșsta din Marea Britanie, va franca toate scrisorile un mesaj special pentru Căpitanul Tom.

Toată corespondența trimisă până vineri va fi marcată cu mesajul „La mulți ani căpitanului Thomas Moore, eroul care a strâns fonduri pentru NHS, 30 aprilie 2020.”

Reprezentanții Royal Mail spun că au fost „onorați” să emită marca poștală.

Veteranul a adunat banii mergând în jurul casei sale. Tom Moore, care se deplasează cu ajutorul unui cadru premergător, a făcut 200 de ture de grădină.

Obiectivul său inițial era să strângă 1.000 de lire sterline, dar a adunat aproape 29 de milioane de lire sterline, intrând astfel în Cartea Recordurilor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia ameninţă să lovească ţinte britanice atât în Ucraina, cât şi în alte ţări

Zaharova amenință cu nucleara: Rusia va răspunde dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme britanice

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

Marea Britanie dă voie Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei cu armele pe care i le dă. Promisiunea lui David Cameron, la Kiev

Partenerii noștri