Live

Danemarca a finalizat campania de sacrificare a nurcilor. 15 milioane de animale au fost eutanasiate

Data publicării:
Nurci ucise la o fermă din Danemarca. Sursa foto: Profimedia Images

Danemarca a încheiat campania de sacrificare a aproape 15 milioane de nurci, pe care a început-o pentru a combate riscurile de mutaţie a coronavirusului la animalele cu blană, a anunţat vineri autoritatea veterinară, potrivit Agerpres.

„Sacrificarea s-a încheiat joi. În total, circa 15 milioane de animale au fost eutanasiate”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al autorităţii, la trei luni după decizia luată de guvern.

La începutul lunii noiembrie, Danemarca, primul exportator mondial de blană de nurcă, a dispus de urgenţă sacrificarea tuturor nurcilor din regat, din cauza unei mutaţii a coronavirusului care putea, conform studiilor preliminare, să ameninţe eficacitatea viitorului vaccin pentru oameni.

Măsuri drastice au fost de asemenea decretate pentru locuitorii din regiunea Nordjylland, în nord-vestul ţării.

Deşi varianta problematică a fost declarată eliminată la 19 noiembrie, în lipsă de noi cazuri detectate, executivul şi-a menţinut planul de a sacrifica toate nurcile.

La sfârşitul lunii decembrie, Danemarca a adoptat o lege care interzice creşterea acestor mamifere până la 1 ianuarie 2022, oferind astfel o bază legală deciziei de sacrificare, care nu era până acum obligatorie juridic decât în focarele epidemice.

La sfârşitul lui ianuarie, autorităţile au anunţat un plan de indemnizaţii pentru sectorul crescătorilor de nurci, în valoarea de circa 19 miliarde de coroane (2,5 miliarde de euro).

Nurca este singurul animal identificat până în acest moment în mod sigur că poate atât să contacteze COVID-19, cât şi să retransmită virusul la om.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu uriaș în Copenhaga. Flăcările au cuprins clădirea-muzeu a Bursei, turla de 56 de metri s-a prăbușit

Una dintre cele mai aglomerate rute maritime a fost închisă după ce Danemarca a activat un lansator de rachete și nu l-a mai putut opri

Comisia Europeană deschide o reprezentanță în Groenlanda. UE vrea acces la resursele din regiunea arctică

Danemarca începe să recruteze femei în armată și mărește durata serviciului militar obligatoriu

Partenerii noștri