Live

Italia a sechestrat o navă spaniolă care salva migranți în Marea Mediterană

Data actualizării: Data publicării:
Numărul de migranți care ajunge la țărmul italian aproape s-a dublat în acest an, comparativ cu 2022. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Autoritățile italiene au confiscat o navă operată de o organizație caritabilă spaniolă, au declarat reprezentanții ONG-ului Open Arms joi, după ce a efectuat mai multe salvări a imigranților blocați în Marea Mediterană, transmite Reuters.

Grupul Open Arms a transmis într-o declarație că a finalizat trei salvări sâmbătă, ridicând 176 de persoane pe mare, dintre care peste 90 de minori neînsoțiți. Nava Open Arms a acostat miercuri în portul central italian Carrara pentru a debarca migranții, dar a fost pusă sub sechestru timp de 20 de zile după ce autoritățile l-au interogat pe căpitan și pe șeful misiunii. Organizația caritabilă se așteaptă să primească și o amendă între 3.000 și 10.000 de euro.

Un purtător de cuvânt al grupului a declarat pentru Reuters că sancțiunile s-au datorat unei presupuse încălcări a regulilor care impun navelor administrate de organizații caritabile să se retragă spre port imediat după ce a efectuat o salvare, împiedicându-le astfel să organizeze mai multe operațiuni pe mare.

Ordinele de sechestru temporare fuseseră deja impuse asupra a trei ambarcațiuni caritabile, inclusiv Open Arms, în august.

„Este datoria căpitanului oricărei nave să asiste naufragiații ale căror vieți sunt în pericol, iar a refuza salvarea cuiva este o infracțiune gravă”, a transmis Open Arms, adăugând că cei salvați se află într-o stare de „vulnerabilitate extremă”.

Migranți salvați pe mare. Foto: Profimedia Images

Paza de coastă italiană și Ministerul de Interne nu au răspuns cererilor de a clarifica situația.

Guvernul italian condus de Giorgia Meloni, care adoptă o linie dură împotriva imigrației ilegale, a adoptat noile reguli pentru a opri navele de salvare în februarie și încă se luptă să stopeze fluxurile de migranți din Africa.

Guvernul crede că prezența bărcilor de salvare încurajează oamenii să facă călătoria periculoasă prin Mediterana. Organizațiile caritabile neagă acest lucru, spunând că migranții pleacă pe mare indiferent de situație.

Numărul de migranți care ajunge la țărmul italian aproape s-a dublat în acest an, comparativ cu 2022. Peste 135.000 de persoane au ajuns în Italia până acum în 2023, comparativ cu aproximativ 72.400 în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele oficiale.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițistă de frontieră din Bihor, cercetată pentru că a folosit arma ca să prindă 8 migranți. Sindicatul Europol îi ia apărarea

Zeci de migranți din Siria, prinși la intrarea în România ascunși printre saci cu pământ de flori

Un mini-submarin construit de traficanți ca să transporte drogurile în alte țări a fost descoperit în Italia. Cum au fost prinși

Suma astronomică pe care economia Germaniei o pierde pentru că nu găsește suficienţi angajați (studiu)

Partenerii noștri